Un ieșean a mers la o petrecere cu Diana Șoșoacă și s-a ales cu o amendă! Transmisiune live pe Facebook, când bărbatul cânta la microfon. „Pe oamenii sistemului i-a deranjat persoana doamnei senator” FOTO / VIDEO

de: evelina.chitoroaga
02:00, 21 iul. 2021

Un bărbat din Iași a dat în judecată Inspectoratul de Poliție Județean, după ce a fost sancționat. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins, însă, plângerea formulată de Gabriel Apreutesei. Bărbatul a fost amendat de polițiști după ce a participat la o petrecere care a avut loc într-un restaurant din municipiul Iași. Întreg scandalul a izbucnit după un live pe Facebook făcut de senatoarea Diana Șoșoacă, cea care a participat la evenimentul respectiv

Un scandal a izbucnit între un ieșean și polițiști, după o petrecere. Bărbatul a fost sancționat de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, pentru că a participat la un eveniment ce a avut loc într-un restaurant din oraș. Alături de acesta, la petrecere a mers și senatoarea Diana Șoșoacă, cea care a și transmis live evenimentul pe Facebook.
După ce a fost sancționat, Gabriel Apreutesei a contestat amenda în instanță. Totuși, recent, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au respins acțiunea formulată de bărbat, în contradictoriu cu IPJ.

„Instanța respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petentul Gabriel Apreutesei împotriva procesului-verbal de contravenție încheiat pe data de 8 februarie 2021 de intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași. Respinge, ca neîntemeiată, cererea petentului privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată”, au precizat judecătorii ieșeni.

De remarcat este faptul că decizia nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

Ieșeanul Gabriel Apreutesei a dat în judecată Poliția

Procesul dintre Gabriel Apreutesei și IPJ Iași a început pe data de 25 februarie 2021. Prin plângerea contravențională, ieșeanul le-a cerut judecătorilor să dispună anularea procesului-verbal de contravenție încheiat pe data de 8 februarie 2021.

„Procesul-verbal a fost încheiat nelegal și abuziv, prin mijloace represive și ulterior evenimentului. Am fost urmărit nelegal de către servicii ce nu au abilitatea de a filma și capta imagini din viața privată a unui om. Este un mijloc represiv și periculos, o imixtiune fără precedent în viața privată a unui om și nu are nicio justificare legală sau de bun simț. Petrecerea la care a participat s-a desfășurat în condiții de legalitate și de respectare a tuturor normelor sanitare, iar ceea ce i-a deranjat pe oamenii sistemului a fost persoana doamnei senator Diana Iovanovici-Șoșoacă! Dacă era oricare altă persoană, nimeni nu s-ar fi deranjat să filmeze, să investigheze și să interogheze pe nimeni”, a subliniat Gabriel Apreutesei în fața magistraților ieșeni.

„În tot orașul erau organizate evenimente!”

Ieșeanul a adăugat că a formulat și o plângere pentru abuz în serviciu împotriva polițiștilor, întrucât el era într-un restaurant cu o capacitate de 200 de locuri, în care erau prezente doar 20 de persoane, iar distanța în spațiu între participanți era una legală.

„La momentul desfășurării petrecerii, orașul Iași era declarat în zona verde a riscului pandemic, ceea ce presupune o relaxare a activităților de grup. În tot orașul, în acea seară, erau organizate evenimente de grup și socializare, fiind deschise restaurantele și cluburile în care ieșenii petreceau. Deci, nu este un caz izolat, ieșit din comun, ce a încălcat normele legale în vigoare, fiind înscrisă în natura umană dorința de a socializa, de a se întâlni cu oameni dragi, de a dansa, de a cânta. Aceste lucruri nu pot fi interzise într-o țară normală și populată de oameni normali!”, a adăugat ieșeanul în instanță.

La o petrecere, într-un restaurant din Iași, alături de senatoarea Diana Șoșoacă

Ieșeanul Gabriel Apreutesei a mai susținut că, în România, există o tendință a unei „dictaturi pseudo-medicale, ce s-a instaurat subversiv, cu tot concursul forțelor de ordine”.

„Această dictatură tinde să impună omului un comportament autist, închis-arestat la domiciliu, fără contacte umane, inducându-i-se o tendință de izolare, de refuz al contactului uman, pentru a putea fi controlat și urmărit. Este clar că anchetatorii și organele constatatoare au acționat la ordin, de frică, pentru a discredita imaginea doamnei senator (Diana Șoșoacă – n.r.), cu orice preț, având în vedere că aceasta incomodează din cauza faptului că are opinii diferite față de acest sistem represiv. Există un flux foarte mare de persoane prezente în supermarket-urile ieșene, în mall-uri, în cafenele și baruri, ce nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi ignorat, în contextul aplicării unui act de Justiție corect, echilibrat și logic”, a arătat ieșeanul.

Bărbatul spune că nu trebuie să justifice cuiva faptul că a cântat

Referitor la activitatea sa de a cânta la microfon, Gabriel Apreutesei a arătat că a fost vorba despre o decizie spontană.

„Nu trebuie să justific cuiva acest lucru, nu există nicio lege în România care să îmi interzică să cânt la microfon o melodie, în condițiile în care activitatea de a cânta este una omenească, normală. Cântecul pe care l-am interpretat era unul patriotic, nu unul imoral sau presărat cu mesaje neconforme. Cer instanței să refuze validarea unor astfel de practici stalinisto-bolșevice, ce caută să instaureze o dictatură pseudo-medicală, cu încălcarea flagrantă a normelor privind audierea unei persoane într-o procedură judiciară, administrativă și exercitarea dreptului la apărare.

Probele obținute de către organul constatator au fost obținute prin presiune, amenințare și comportament represiv la adresa administratorului societății la care s-a desfășurat evenimentul, acesta fiind amenințat că va fi desființată unitatea, a fost presat prin telefoane și vizite la ore nepotrivite și constante, o practică de hărțuire bineștiută, cel ce coordona activitatea represivă a țipat și a vorbit necivilizat, cu tonul ridicat, dictatorial, cu scopul vădit de a intimida, un act veritabil de exces de putere”, a subliniat ieșeanul.

Ce au spus polițiștii ieșeni în instanță

La rândul lor, reprezentanții IPJ Iași au cerut respingerea plângerii formulate de Gabriel Apreutesei.

„Agentul constatator a aplicat sancțiunile contravenționale în mod legal. Petentul a fost sancționat pentru nerespectarea legislației, constând în aceea că, pe data de 5 februarie 2021, aflându-se în incinta SC Elyon Agency SRL – Restaurant «La Palia», din municipiul Iași, a participat la o petrecere organizată cu ocazia sărbătoririi unei zile de naștere într-un spațiu închis, fără a purta masca de protecție pentru diminuarea riscului de infectare cu virusul COVID-19 în momentele în care se ridica de la masă și se deplasa în interiorul localului, fără a respecta regulile de distanțare fizică.

Abaterile contravenționale constatate de către organul de Poliție sunt evidențiate în mod clar prin capturile de ecran realizate din clipul video încărcat pe rețeaua de socializare Facebook, din care se observă că petentul a participat la aniversarea respectivă, interpretând melodii la microfon fără a respecta măsurile de prevenire împotriva răspândirii infectărilor cu virusul COVID-19 impuse de legiuitor”, au afirmat polițiștii ieșeni.

Imaginile postate pe Facebook, analizate de polițiștii ieșeni

Oamenii legii au adăugat că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat pe data de 8 februarie 2021, în lipsa ieșeanului, la sediul Secției V de Poliție. Aceștia mai spun că, de fapt, măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19 erau în vigoare la acea dată.

„Motivele invocate de petent privesc oportunitatea adoptării actului normativ prin care au fost stabilite măsurile pentru a căror încălcare a fost sancționat contravențional. De asemenea, prevalându-se de calitatea persoanei care a organizat petrecerea, de membru în Senatul României, a invocat caracterul pretins abuziv al practicilor în baza cărora agentul constatator a obținut imaginile video ce atestă săvârșirea faptelor contravenționale, folosite cu scopul de «a discredita imaginea doamnei senator». Din planșele fotografice atașate întâmpinării, instanța reține că practica «abuzivă» folosită de către agentul constatator, ce a determinat sesizarea sa din oficiu și întreprinderea de demersuri în vederea identificării spațiului în care a fost organizată petrecerea și stabilirii identității persoanei / persoanelor vinovate de încălcarea măsurilor legale, a fost chiar filmarea postată de către unul dintre participanții la eveniment, pe data de 5 februarie 2021, în jurul orei 21:00, în rețeaua de socializare Facebook”, au arătat magistrații ieșeni.