Un exemplu pentru comunitate. Această familie din Iași s-a întors în țară pentru a construi afaceri de succes în satul natal. Au luat decizia după 10 ani în care au fost plecați în străinătate – FOTO, VIDEO

de: evelina.chitoroaga
04:00, 20 ian. 2020

Au plecat din țară imediat după terminarea liceului și au ajuns la Paris, în Franța, sperând într-un viitor mai bun. Ea a lucrat ca menajeră, iar el în construcții. După 10 ani în care au muncit din greu pentru a avea o viață fără lipsuri financiare, cei doi tineri din Iași au decis să revină în țara natală. „După ce au apărut copiii am luat această decizie. Voiam să petrecem mai mult timp cu ei”, susține Andrei Onode. În ultimii ani, în această comună din Iași, zece familii s-au întors cu capital și și-au deschis afaceri

Camelia și Andrei Onode sunt doi tineri ambițioși din satul Sprânceana, comuna Erbiceni, județul Iași. Deși aveau doar 18 ani, vârstă la care alți tineri nu se gândesc prea mult la viitor, cei doi ieșeni au decis să își facă bagajele și să plece să lucreze în străinătate. Dacă începutul a fost mai greu, pe parcurs au reușit să se descurce și câștigau suficienți bani încât să nu ducă lipsă de nimic.

„Am luat-o de la zero, dar cu multă muncă, ne descurcam. Eu mă trezeam la 6 dimineața pentru că trebuia să ajung la muncă la 8. Mergeam în mai multe locuri să fac curățenie, mergeam cu trenul, cu metroul. Pierdeam câteva ore cu transportul ca să ajung unde trebuia să fac curățenie”, spune Camelia Onode.

Soțul lucra în construcții.

„Ne-am întors pentru copii”

Timp de 10 ani au muncit din greu printre străini și au dus dorul familiei din țară. Pentru că în Franța lucrau mulți români, și-au făcut mulți prieteni cu care se întâlneau în weekend.

„Duminica ne întâlneam la unul dintre noi acasă, așa cum se face și la noi în țară. Petreceam timp împreună”, povestește Camelia Onode.

Au apărut și copiii, doi băieți frumoși în vârstă acum de 8 și 3 ani. Camelia și Andrei încercau să petreacă cât mai mult timp cu ei, să fie împreună, însă, din cauza programului de la serviciu, nu prea reușeau. De aceea au decis că e timpul să revină acasă, în satul unde au copilărit.

„Veneam o dată pe lună acasă, în vacanță, și am văzut că le plăcea copiilor aici, nu mai voiau să plece. Noi ne-am întors pentru copii, să aibă libertate, să fie liniștiți și fericiți. S-au adaptat foarte repede aici, le place”, spune Camelia Onode.

„Prea mult stres”

Întoarcerea definitivă în satul natal a avut loc în urmă cu doi ani și jumătate.

„Era prea mult stres, eram monotoni. Era doar muncă și casă, nu mai aveam timp de copii. Aveam suficienți bani strânși să ne întoarcem acasă”, mai spune Andrei Onode. Soția lui își amintește momentele când și-au dat seama că era necesară o schimbare. „Soțul lucra foarte mult și au fost câteva săptămâni când copilul nu l-a văzut deloc. Îmi spunea: «Mama, vreau să-l văd pe tata. Când pot să-l văd?». Îi spuneam că: «Tata a fost acasă, dar tu dormeai». Așa era, din cauză că muncea mult, nu mai apuca să vadă copilul”, povestește Camelia.

Afacere în construcții și o mică fermă

Cu banii adunați printre străini au făcut nunta, și-au ridicat o casă și au deschis o mică afacere în construcții. Inițial au investit 22.000 de euro într-un buldoexcavator și treptat au început să apară clienții.

„În total am investit vreo 40.000 de euro. Trebuia să facem ceva, să câștigăm niște bani, aici. Am avut un buldoexcavator vechi, am început să fac excavații. Mi-am făcut relații și când am văzut că merge treaba, am luat altul nou. Acum doar eu mă ocup de asta, dar aș vrea să mai angajez o persoană”, spune Andrei Onode. Soția lui a vrut să aibă o mică fermă. „Cresc găini, porci, iepuri. Le dăm mâncare sănătoasă copiilor. Se simte diferența între mâncarea de aici și cea din Franța. Roșiile le am din grădină, la fel și castraveții, punem murături pentru iarnă. Mai vând un ou, mai fac un bănuț. Strictul necesar”, spune Camelia Onode.

Rudele sunt plecate în străinătate

Casa unde locuiesc e construită într-o zonă unde priveliștea e minunată.

„De pe terasă, când e senin, se vede chiar și Iașul. De Revelion s-au văzut atât de frumos artificiile. Imediat ce se încălzește, mâncăm pe terasă, nu mai stăm în casă. Nu ne deranjează nimeni, avem vecini cumsecade. Suntem mulțumiți că petrecem mult timp cu copiii”, mai spune Camelia.

Tânăra spune că mai are rude plecate în străinătate cu care ține legătura în permanență.

„Noi suntem singurii care ne-am reîntors în țară. Nu pot să stau liniștită dacă nu vorbesc cu surorile mele în fiecare zi, chiar dacă sunt plecate”, spune tânăra.

Tinerii se reîntorc în satul natal și deschid afaceri

În comuna Erbiceni, aflată la douăzeci de kilometri distanță de Iași, zece familii s-au întors cu capital și și-au deschis afaceri în comună.

„Noi ne bucurăm că vin aici, în satul Sprânceana, noul sat, cum e denumit acum. Își fac mici afaceri și dezvoltă comunitatea. Eu mă bucur să văd asta pentru că tinerii trebuie să știe că și în România sunt salarii bune, bine plătite. Am discutat și cu doi tineri medici veterinari care vor să deschidă cabinet aici, în comună. Tot în străinătate au lucrat și ei și vor să se întoarcă în comuna natală”, a spus Ionel Lungu, primarul comunei Erbiceni.