Un elev a fost bătut de tatăl colegului său de clasă, la o şcoală din Vaslui
Eveniment uluitor petrecut la o şcoală din Vaslui. Un elev a fost bătut de tatăl colegului său. Ceea ce ar fi dus la producerea incidentului ar fi fost chiar un conflict pornit între cei doi minori.
Băiatul a fost agresat de părintele colegului său în timpul orei. Deşi cadrul didactic ar fi trebuit să fie pregătit să aplaneze situaţia, profesorul care avea ora la acea clasă nu se afla în încăpere. Potrivit declaraţiilor aduse chiar de învăţătorul celor doi elevi, acesta nu s-ar fi aflat în clasa la acel moment pentru că trebuia să supravegheze o altă clasă în concomitent.
Un elev a fost bătut de tatăl colegului său în Vaslui
Conform celor de la „Vremea Nouă”, evenimentul nefericit s-a produs la o unitate de învăţământ din satul Uncești, comuna Zăpodeni, Vaslui. Acolo, în urmă cu câteva zile, un copil a fost agresat de tatăl colegului său de clasă după ce a avut un conflict cu fiul acestuia. Potrivit celor de la conducerea şcolii, incidentul s-a produs din cauză că unitatea nu dispune de un gard. Astfel, oricine poate avea acces în incinta şcolii şi poate ajunge în sălile de clasă.
Încăperea în care a avut loc altercaţia nu a fost supravegheată de cadrele didactice. Bărbatul a avut acces la sala de clasă şi din cauza faptului că uşa nu avea clanţă. Astfel, individul nu a avut niciun impediment în a ajunge la minorul agresat.
După producerea accidentului, tatăl victimei a făcut o serie de precizări şocante în privinţa modalităţii în care a fost gestionată situaţia, spunând că până în momentul de faţă nu a fost luată nicio măsură clara împotriva agresorului. Incidentul a avut loc miercuri, 02 noiembrie 2022, iar declaraţia a fost făcută vineri, 04 noiembrie 2022.
„Incidentul a avut loc miercuri, iar până azi (n.r. vineri) nu se luase nicio măsură. Nimeni nu ne-a sunat și pe noi, părinții , să discutăm, să vedem de ce s-a ajuns în această situație. Eu, miercuri seara, l-am sunat pe directorul școlii, care mi-a spus că va face o anchetă. Azi l-am sunat din nou și mi-a spus că el a sesizat poliția încă de joi dimineață. Polițistul care a venit abia azi să ne ia declarații a spus că nici vorbă de așa ceva, că ei nu au primit nicio sesizare joi dimineața. În realitate, ancheta a început să se miște abia azi, abia după ce am sunat la presă și la 119, numărul unic de telefon pentru cazurile de abuz împotriva copiilor”, a precizat tatăl elevului agresat.
Elevi agresați de profesori
Agresiunile care se înregistrează la nivelul școlilor nu sunt provocate doar de persoane din afara unităților de învățământ. De cele mai multe ori profesorii sunt cei care își agresează atât fizic, cât și verbal elevii. Chiar în luna octombrie a acestui an un cadru didactic și-a agresat elevii. În eveniment au fost implicați patru minori. Unul dintre aceștia a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a fost lovit de profesorul său.
Ținem să vă amintim că un incident similar s-a produs și în Iași în luna februarie a anului curent când un copil de medici a fost agresat de profesorul unui liceu de elită.
Așadar, evenimentul uluitor petrecut zilele trecute la o şcoală din Vaslui nu este primul de acest fel. De această dată, un elev a fost bătut de tatăl colegului său de clasă în urma unei altercații pe care victima ar fi avut-o cu fiul agresorului.