Un cuplu a aflat secretul relației perfecte grație unui cadou primit de la străbunica fetei
Un cuplu a aflat, la mai bine de 13 ani de la nuntă, care este secretul relației perfecte grație unui cadou primit atunci de la străbunica fetei. Mesajul care însoțea cadoul era să nu îl deschidă decât după prima ceartă în familie. Însă cei doi au uitat de acesta, vreme de mai mulți ani, în care au intervenit și certuri. Cu toate acestea, conținutul cadoului i-a surprins și le-a dat o importantă lecție de viață.
Un cuplu a primit un cadou de nuntă mai puțin obișnuit, iar ce era în interior le-a făcut mariajul mai puternic. Kathy și Brandon Gunn, un cuplu din Michigan, Statele Unite ale Americii, s-au căsătorit în septembrie 2007, iar la frumosul eveniment au participat familiile și prietenii celor doi, care n-au venit cu mâna goală, ci fiecare a adus un cadou. De departe, cel mai interesat cadou a fost făcut de străbunica fetei care le-a interzis cuplului să-l deschisă în acel moment, ci să aștepte până la prima ceartă.
Un cuplu a aflat secretul relației perfecte datorită unui cadou
Alison, străbunica lui Kathy, le-a dat instrucțiuni foarte clare: „Nu deschideți decât după prima ceartă”. Zis și făcut! Cuplul nu a deschis cadoul… decât după mai bine de nouă ani de zile de la nunta lor. În tot acest timp, cei doi au și uitat de cadoul neobișnuit pe care-l primiseră de la străbunica fetei, iar căsnicia lor nu a fost presărată doar cu bune, ci și cu rele.
Aceștia recunosc că au avut și multe neînțelegeri și certuri. Abia când le-a venit rândul să facă un cadou pentru nunta unor prieteni ei și-au amintit de cadoul controversat al străbunicii.
„Mă gândeam la cadourile pe care le-am primit în ziua nunții noastre și am încercat să-mi amintesc care m-a impresionat cel mai mult. Chestia amuzantă era că cel mai important cadou zăcea încă nedeschis, într-un dulap, timp de nouă ani”, a scris Kathy, pe grupul „Love What Matters” de pe Facebook.
Ce era de fapt cadoul
Kathy și Brandon au desfăcut în cele din urmă cadoul pe 30 august 2020, iar ceea ce au găsit în interior i-a lăsat pur și simplu fără cuvinte. Cei doi se așteptau să găsească secretul unei relații perfecte! Și chiar așa a și fost.
„La urma urmei, străbunica mea a avut o căsnicie care a durat aproape o jumătate de secol”, a dezvăluit Kathy.
În interiorul cutiei erau două scrisori înfășurate în jurul unor bancnote, una adresată lui Kathy și una lui Brandon.
„Kathy, du-te să iei pizza, creveți sau ceva ce vă place amândurora și pregătește-ți o baie.” – scria pe biletul lui Kathy.
„Brandon, du-te să iei flori și o sticlă de vin. Semnat, mătușa Alison.” – era scrisoarea adresată lui Brandon.
Au primit o importantă lecție de viață
Reacția lui Kathy și a lui Brandon a fost una destul de firească. Cei doi au înțeles că bucuria și iubirea vin din lucruri mici, mărunte și că doar ei doi pot să aleagă direcția în care se întreaptă relația lor. Străbunica lui Kathy le-a oferit celor doi o adevărată lecție de viață.
„Timp de 13 ani, acea cutie a stat pe un raft în diferite dulapuri adunând praful, și totuși ne-a învățat despre toleranță, înțelegere, compromis și răbdare. Mi-am dat seama că instrumentele pentru menținerea unei căsnicii puternice nu erau niciodată în acea cutie, ci erau în noi”, a mărturisit Kathy.
Așadar, respectivul cadou primit de acest cuplu le-a oferit o perspectivă cu privire la secretul relației perfecte…