Un cunoscut preot din Iași s-a stins! Cu câteva zile înainte să moară și-a cântat singur slujba de înmormântare! – GALERIE FOTO

de: Redacția BZI
02:00, 03 nov. 2022

Slujitorul Domnului a trecut la cele sfinte în data de 1 noiembrie 2022, în urma unei suferințe grele. Slujba de înmormântarea va avea loc astăzi, 3 noiembrie 2022

Părintele Maricel Biță a studiat la Facultatea de Teologie din Sibiu și a fost hirotonit în anul 1991, timp de 31 de ani slujind la Parohia „Sfântul Gheorghe” Păcurari.

Caterina Ichim: „Blând, corect, mereu cu o vorbă bună la el, dar și cu glume care mai de care”

Preotul Maricel Biță s-a născut în data de 8 iulie 1958, a absolvit Facultatea de Teologie „Andrei Șaguna” din Sibiu în anul 1988, iar de 31 de ani slujea la Parohia „Sfântul Gheorghe” Păcurari, unde preot paroh este Alexandrel Barnea. Bolnav de mult timp, preotul era conștient că i se apropie sfârșitul, ba chiar și-a cântat singur slujba de înmormântare.

„Dumnezeu să te ierte, părinte Maricel! După o lungă și grea suferință, părintele Maricel de azi va sluji cu îngerii! Veșnica lui pomenire! Părintele nostru curajos își cânta singur slujba de înmormântare și rostea rugăciuni pe patul de suferință! Parohia noastră, «Sfântul Gheorghe», de azi (n.r. – 1 noiembrie 2022) este în doliu, 30 de ani de slujire!”, a precizat Caterina Ichim.

A fost un preot iubit de enoriașii care acum deplâng trecerea sa la cele veșnice.

„De departe unul dintre cei mai extraordinari oameni pe care Dumnezeu i-a adus în viața noastră. Blând, corect, mereu cu o vorbă bună la el, dar și cu glume care mai de care. Copilul meu spunea mereu că vrea să meargă la Doamne, Doamne, că are jucării și bomboane.

Plâng pentru că simt că mi-am pierdut al doilea tată. Nu voi mai simți niciodată căldura sfaturilor, iar spovedania nu va mai fi la fel. Drum bun, părinte. Raiul este mult mai bogat de azi!”, a precizat o altă enoriașă.

Un cunoscut preot din Iași s-a stins la doar 64 de ani!

Familia preotului se pregătește acum de înmormântare. Trupul părintelui a fost depus în biserica în care a slujit mai bine de trei decenii, astfel încât persoanele care l-au cunoscut și apreciat să-și poată lua rămas bun de la el

Preotul este descris de către enoriași ca fiind blând și corect. Astfel, enoriașii nu contenesc să-și scrie mesajele de condoleanțe pe pagina sa de Facebook.

„L-am cunoscut pe părinte, eram un om bun, dar ce să faci, toți suntem datori cu o moarte. Cel mai bun este părintele Alexandrel Barnea, dar era bun și taica părinte”, a precizat o enoriașă care se afla la priveghiul preotului Maricel Biță.

Familia preotului se pregătește acum de înmormântare. Trupul părintelui a fost depus în biserica în care a slujit mai bine de trei decenii, astfel încât persoanele care l-au cunoscut și apreciat să-și poată lua rămas bun de la el.

„A fost preot la Parohia «Sfântul Gheorghe» Păcurari din anul 1991, de 31 de ani. Avea doar 64 de ani, dar avea probleme de sănătate. Joi o să aibă loc înmormântarea, îl ținem în biserică, fiindcă la preoți există un regim diferit”, a precizat Răzvan Ștefan, fiul preotului Maricel Biță.

Preotul Maricel Biță, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți preoți din Iași, va fi înmormântat astăzi, 3 noiembrie 2022.