Un cunoscut medic ieșean dă de pământ cu influencerii din România: „Oameni buni, ce faceți voi e fix noroc curat!”

de: BZI.ro
02:00, 01 oct. 2022

Tatiana Constantinescu, medicul stomatolog ieșean care face furori pe Instagram, dă de pământ cu influencerii din România ce se plâng că munca pe care o desfășoară ei în mediul online este una grea. Tânăra cochetează, la rândul ei, cu domeniul social media, dar consideră că este mult mai greu să-ți câștigi banii prin intermediul unui job clasic, așa cum este cel de medic

Tatiana Constantinescu, cunoscută în mediul online drept Tatiana TFF, are 26 de ani și este medic stomatolog. În timpul liber, tânăra creează conținut pe Instagram și TikTok. Tatiana este extrem de pasionată de fotografie și de fashion. În prezent, prin intermediul Instagram, are colaborări cu diverse brand-uri naționale și internaționale, social media aducându-i venituri frumoase.

Tânăra cochetează și ea cu domeniul social media, dar consideră că este mult mai greu să-ți câștigi banii prin intermediul unui job clasic, așa cum este cel de medic

Tatiana Constantinescu: „Influencerii care spun treaba asta sunt ipocriți!”

Tatiana este de părere că toți creatorii de conținut online ar trebui să se bucure că au șansa de a-și câștiga banii ușor

Medicul stomatolog Tatiana Constantinescu nu-i poate înțelege pe influencerii care se simt lezați atunci când li se spune că activitatea pe care o desfășoară ei în mediul online nu este la fel de grea ca munca pe care o prestează o persoană obișnuită la un job clasic, cum este cel de medic stomatolog.

„Am văzut că tot mai des se inflamează influencerii, deoarece sunt acuzați că ceea ce fac ei nu este muncă, că își câștigă banii mult prea ușor, când ei, de fapt, muncesc mult, și spun că e greu. Fac și eu asta, ca un hobby, activitatea mea principală fiind de medic stomatolog, dar este adevărat că hobby-ul ăsta, cu online-ul, cu Instagramul, cu TikTok-ul, îmi aduce și bani, așa că aș putea și eu să-l consider un job part-time. Niciodată n-aș putea să mă plâng sau să afirm că ceea ce fac în online este greu, cel puțin raportându-mă la munca de medic stomatolog.  Influencerii care spun treaba asta sunt ipocriți. Poate, să zicem, există acolo 1-2 la sută de influenceri, bloggeri sau cum vreți voi să-i numiți, care, într-adevăr, muncesc foarte mult pentru treaba asta. Dar, raportându-mă la un job de 8-10 ore, cum au oamenii care nu pot lipsi de la program, care nu-și pot lua liber când vor ei,  care nu pot să se trezească oricând vor ei, care lucrează și în ture de noapte sau sâmbăta, chiar și pentru ăia 1-2 la sută din influenceri care muncesc, tot nu e greu ce fac ei, așa că nu vă mai plângeți, oameni buni, pentru că ce faceți voi e fix noroc curat. Nu zic, norocul ți-l faci și cu mâna ta, într-adevăr, dar de la a lucra pe un șantier, de a lucra ca medic cu oamenii sau orice alt job vreți voi, am dat câteva exemple, la a face content pe Instagram sau pe TikTok e cale lungă, aici, bineînțeles, referindu-ne la muncă”, a precizat medicul stomatolog.

Influencerii din România, desființați de un medic ieșean: „Nu vă mai umflați în pene degeaba!”

Tatiana este destul de activă pe Instagram și Tiktok, unde are zeci de mii de următoritori, dar are și un blog, unde scrie despre cele mai frumoase și mai „instagramabile” locuri din Iași, orașul său natal

Tatiana este destul de activă pe Instagram și Tiktok, unde are zeci de mii de următoritori, dar are și un blog pe care scrie despre cele mai frumoase și mai „instagramabile” locuri din Iași, orașul său natal, sau despre alte destinații de vacanță pe care le-a vizitat, precum Disneyland, Londra, München, Portugalia, Polonia și Malta. De asemenea, tânăra are foarte multe articolele dedicate fashion-ului, împărtășind cu cititorii săi secrete din lumea industriei de beauty.

Activitatea din mediul online îi aduce tinerei un venit frumos, dar, cu toate acestea, spune că nu ar renunța niciodată la stomatologie pentru social media. De asemenea, Tatiana este de părere că toți creatorii de conținut online ar trebui să se bucure că au șansa de a-și câștiga banii ușor.

„Bucurați-vă că job-ul vostru este unul ușor, că banii vin destul de facil pentru unii dintre voi. Nu e atât de greu pe cât spuneți voi, poate este obositor, pentru că, într-adevăr, când trebuie să stai non-stop pe la shooting-uri, prin întâlniri și ce mai ai tu, la un moment dat ți se acrește, dar repet, munca grea e la alții, nu la voi. Așa că nu vă mai umflați în pene degeaba, bucurați-vă și fiți recunoscători că aveți o comunitate, că vă merge bine pe partea asta, că sunteți inspiraționali și lăsați-o moartă cu partea asta, cu munca și cu greul în online, că nu e chiar așa”, a adăugat Tatiana Constantinescu, legat de influencerii din România.