Un cunoscut medic din Iaşi, cercetat penal pentru evaziune fiscală, conflict de interese şi fals în declaraţii

de: BZI.ro
10:29, 12 aug. 2022

Prof. dr. Adrian Covic, prorector al UMF Iaşi şi coordonator al echipei de transplant renal de la Spitalul Parhon, este cercetat penal. Procurorii îi aduc acuzaţiile de evaziune fiscală, conflict de interese şi fals în declaraţii.

Dosarul în care se află numele prof. dr. Adrian Covic este mai vechi, fiind redeschis şi unele acuzaţii clasate.

Cunoscutul medic din Iaşi, cercetat penal din nou pentru mai multe capete de acuzare

Adrian Covic este unul dintre cei mai bogați medici din Iași. Prorectorul de la UMF Iași câștiga peste un milion de lei pe an din profesia pe care o practică atât în domeniul privat, cât și la stat. Actualul medic coordonator Compartiment Transplant Renal în cadrul Spitalului „Dr. C.I. Parhon” Iași a fost implicat în numeroase scandaluri de-a lungul anilor legate de ascensiunea profesională și colaborările cu mai multe firme private.

Soția medicului ieșean, Adina Otilia Covic, este asistent coordonator pe compartimentul condus chiar de către soțul ei.

Vă aducem aminte că medicul Adrian Covic a obținut titlul didactic de profesor universitar la vârsta de doar 37 de ani, ceea ce a stârnit un uriaș scandal în rândul cadrelor didactice care au pus totul pe sprijinul acordat de părinți, ambii profesori la UMF Iași cu funcții de conducere la acea vreme. Pe lângă cele menționate, printre alte firme de la care Adrian Covic a încasat bani de-a lungul timpului se numără Paraxel International, Novartis Pharma Service sau Amgen România SRL.

Prof. dr. Adrian Covic, cercetat în repetate rânduri

Nu este nimic nou sub soare că procurorii îl cercetează pe controversatul medic în ziua de astăzi, 12 august 2022. Acesta a mai fost cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție până în anul 2018. Aflat în vizorul celor de la DNA din anul 2012, fostul manager al Spitalului „Parhon” a scăpat de acuzațiile de spălare de bani, abuz în serviciu și luare de mită, doar pentru simplul fapt că anchetatorii nu au reușit să dovedească că șpaga era mascată în consultanță. Adrian Covic a fost cercetat de Parchetul Curții de Apel Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, fiind acuzat și de evaziune la o sumă încasată de circa 2 milioane de lei.

În aceeași ordine de idei, medicul Adrian Covic a fost cercetat și de Agenția Națională de Integritate (ANI), care a dovedit în luna mai a anului 2014 că acesta nu și-a putut justifica suma de nu mai puțin de 407.730 de euro din veniturile oficiale obținute în anii trecuți. În acel context, ANI a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Iași, Adrian Covic și Adina Covic au fost cercetați de anchetatori și după ce s-a plimbat între Parchete, dosarul a fost conexat cu cel de corupție.

Astfel, având în vedere faptul că Adrian Covic este unul dintre cei mai bogați și controversați medici din Iași, iar averea pe care a adunat-o în ultimii ani nu poate să și-o justifice prin documente legale. În acest context, procurorii au redeschis dosarul și este din nou cercetat penal pentru mai multe capete de acuzare.