Un cunoscut contrabandist a fost într-un final îngenuncheat de oamenii legii! După ce a fost prins de mai multe ori, ieșeanul a primit o pedepsă drastică!

de: Ciprian Nedelcu
02:00, 14 nov. 2020

Un bărbat din Iași a fost pedepsit din nou de judecători, după ce a fost prins cu țigări de contrabandă. Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Gabriel Panțoc la peste 3 ani de închisoare. În plus, acesta a fost obligat să achite despăgubiri către Fisc

Un bărbat din Iași a fost pedepsit din nou de judecători, din cauza țigărilor de contrabandă. Astfel, ieri, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Gabriel Panțoc, zis „Capră”, la pedeapsa rezultantă de 3 ani, 5 luni și 10 zile de închisoare, pentru contrabandă.

„Instanța admite, în parte, acțiunea exercitată de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași – Direcția Regională Vamală Iași și îl obligă pe inculpat să îi achite părții civile suma de 345 de lei, reprezentând diferență dobânzi și penalități de întârziere. Constată că inculpatul a achitat, în cursul judecății, prejudiciul de 16.436 de lei”, au precizat judecătorii ieșeni.

Sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.

Gabriel Panțoc, acuzat de contrabandă cu țigări

Procesul lui Gabriel Panțoc a început pe 18 februarie 2019. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași l-au trimis atunci în judecată pe individ, sub acuzația amintită.
Conform anchetatorilor, în noaptea de 13 spre 14 iunie 2017, un echipaj de Poliție l-a prins pe ieșean având asupra sa 1.382 de pachete cu țigări marca „Winston” și două pachete cu țigări marca „Ashima”. Mai exact, oamenii legii l-au tras pe dreapta pe ieșean, care se afla la volanul unui bolid Mercedes-Benz. De asemenea, anchetatorii au descoperit la Gabriel Panțoc suma de 2.860 de lei, care a și fost confiscată de către magistrați.

Probleme și în trecut pentru ieșean, tot din pricina tutunului

În luna martie 2016, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) l-au reținut pe ieșean. Atunci, polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate din Iași și procurorii DIICOT au ridicat de la membrii unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile peste 5,2 tone de alcool de contrabandă, 3.200.000 de țigări provenite din Ucraina, 300.000 de lei și 1,5 kilograme de bijuterii din aur.

Acțiunea a avut loc pe 18 martie 2016, când polițiștii din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Iași, Vaslui, Bacău, Neamț și Hunedoara, sub coordonarea DIICOT Iași, au efectuat 43 de percheziții pentru destructurarea unei grupări infracționale specializate în contrabanda cu produse accizabile. Din cercetări a reieșit că 13 persoane au fost organizate într-o grupare infracțională, condusă de doi lideri, comercializând în județele Neamț și Iași țigări provenite din contrabandă, din Republica Moldova și Ucraina.

Astfel, unul dintre lideri s-ar fi ocupat în special de contrafacerea țigărilor în fabrici clandestine ori de introducerea ilegală a acestora, pe piața din România, din Republica Moldova și Ucraina. Cel de-al doilea lider ar fi fost responsabil de preluarea țigărilor și recomercializarea acestora, în regim en-gros, către alți intermediari din județele Iași, Neamț sau Bacău. De altfel, în ultimii ani, tot mai mulți ieșeni au fost cercetați, trimiși în judecată sau condamnați sub acuzația de contrabandă, fenomenul părând a fi greu de stopat.