Un boschetar deține o avere în centrul Iașului. Polițiștii îl caută de câteva zile – FOTO
Cu toate că s-a mai scris despre această proprietate în urmă cu câteva zile, reporterii BZI au investigat mai bine situația și au constatat că imobilul de pe strada Barbu Lăutaru, nr. 30, aparține unui om al străzii. Astfel, un boschetar deține o avere în centrul Iașului. Așa cum a mai fost menționat într-un articol precedent, proprietarul strânge gunoaiele pe care le găsește pe străzi și le depozitează în propria locuință. Șeful Poliției Locale, Liviu Zamfirescu, spune că, în urma anchetei făcute de o echipă din cadrul instituției și din discuțiile purtate cu vecinii din zonă, proprietarul ar fi un om al străzii, care nu domiciliază la adresa respectivă
Un boschetar stă pe o adevărată comoară. Acesta a moștenit o proprietate în centrul Iașului, al cărei teren are o valoare foarte mare. De la moartea tatălui, în anul 2016, moștenitorul și actualul proprietar al casei strânge foarte multe gunoaie, creând un disconfort pentru vecinii acestuia. Cei care domiciliază pe strada Barbu Lăutaru sunt nevoiți să suporte mizeria și mirosul gunoaielor adunate de moștenitorul casei.
Un boschetar deține o avere în centrul Iașului
În urma investigațiilor reporterilor BZI s-a sesizat și Poliția Locală cu privire la gunoaiele adunate de proprietarul casei din centrul Iașului în propria locuință. Șeful Poliției Locale, Liviu Zamfirescu, declară că proprietatea nu este locuită, iar proprietarul ar fi, de fapt, un om al străzii care a transformat propria locuință în centru de colectare a deșeurilor menajere.
„A fost identificată casa, care nu este locuită de nimeni de la decesul proprietarului, din anul 2016. Urmează să identificăm moștenitorii pentru a putea rezolva problema. În urma verificărilor efectuate, ar fi un moștenitor care se pare că este om al străzii, după cum rezultă din declarațiile vecinilor”, declară Liviu Zamfirescu.
Acesta mai spune că s-au transmis adrese pentru a vedea cine este proprietarul casei. Dacă se va dovedi că este vinovat de crearea focarului de infecție, acesta va fi amendat și tras la răspundere.
„Vom continua să facem verificări la Registrul Agricol și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Iași”, mai declară șeful Poliției Locale.
Cât valorează proprietatea boschetarului
Focarul de infecție se află pe strada Barbu Lăutaru, nr. 30. Proprietățile din zonă sunt foarte valoroase datorită poziției centrale pe care o au. Vecinii de pe această stradă declară că proprietarul casei nu dorește să înstrăineze imobilul, cu toate că ar primi o sumă frumoasă de bani.
„S-au interesat mulți de această casă. Din câte știu, nu vrea să vândă. Nu știu dacă a făcut dezbaterea de moștenire pentru a deveni proprietar cu acte în regulă. Cred că ar primi foarte mulți bani pe ea”, susține un locatar de pe strada Barbu Lăutaru.
La o scurtă cercetare de piață pe site-urile de profil, proprietățile de pe această stradă se vând cu câteva sute de mii de euro, iar terenurile de aici oscilează între 500 și 1.000 de euro pe metru pătrat, depinzând foarte mult de caracteristicile din certificatul urbanistic, lungimea deschiderii la drumul principal, gradul de ocupare și regimul de înălțime.
Un boschetar deține o avere în centrul Iașului, o proprietate a cărei valoare ar putea să-i schimbe destinul. În loc să o valorifice, acesta a transformat-o într-un focar de infecție, depozitând foarte multe gunoaie.