„La data de 29 martie 2022, în jurul orei 15.20, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a fost sesizată, prin apel 112, de către un bărbat, despre faptul că a descoperit, într-un cimitir din Sectorul 1, un bebeluș decedat, care se afla poziționat lângă o cutie”, potrivit unui comunicat de presă al Poliției.
Pe biletul din cutie scria numele copilului, Luca, dar și data la care s-a născut și cea la care a murit, 18 februarie, respectiv 26 martie. Micuțul era îmbrăcat în albastru. Potrivit surselor Antena 3, paznicul a făcut teribila descoperire după ce câțiva câini au tras de cutie și el a mers să vadă despre ce este vorba.
Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul.
Un alt copil găsit mort, lângă un cimitir. Decesul a fost provocat de o lovitură în cap
O descoperire macabră a fost făcută la Arad, de un bărbat care își plimba câinelui: părți din trupul unui copil. Potrivit legiștilor, ar fi avut aproximativ 5-6 ani și lucrurile lui incendiate au fost găsite pe un câmp, lângă un cimitir. Moartea sa a fost provocată de o lovitură în cap cu un corp contondent, arată raportul expertizei medicale.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, Pavel Palcu, a declarat pentru Agerpres că fetița a fost victima unei agresiuni, fiind lovită în cap. Moartea a fost provocată de un traumatism cranio-cerebral cu hematom. Sursa citată a transmis că trupul a fost incendiat cu intenția acoperirii urmelor agresiunii.
„Pentru identificarea victimei, se va realiza profilul genetic, fiind recoltate probe biologice cu acest scop”, a declarat procurorul.
Mai mulți localnici au fost audiați de către anchetatori. Aceștia susțin că nu a fost raportată dispariția recentă a unei fetițe. Duminică dimineață, anchetatorii au împrejmuit terenul pe care a fost găsit copilul mort, pentru cercetări. Corpul a fost descoperit de către o persoană care își plimbă câinele. Procurorii au anunțat că cercetările se fac în rem, pentru omor și profanare de cadavre.