Un bărbat, prins drogat la volan de polițiștii de frontieră Foltești – FOTO
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Foltești au oprit în trafic un autoturism în care au găsit două pliculețe cu o substanță vegetală susceptibilă a fi cannabis. Autovehiculul era condus de un bărbat care în urma testării cu aparatul DrugTest a ieşit pozitiv la cannabis.
În data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 12.00, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești – I.T.P.F. Iași a oprit în trafic, pe D.N. 26, în localitatea de frontieră Frumușița, un autoturism, înmatriculat în România, condus de un gălățean în vârstă de 29 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noștri au descoperit în cotiera autoturismului două pliculețe, de aproximativ două grame, cu o substanță vegetală de culoare verde-olive, susceptibilă a fi canabis. Totodată polițiștii de frontieră au observat în scrumiera autovehiculului resturi de țigări și un dispozitiv de râșnit, motiv pentru care bărbatul a fost condus sediul Serviciului Rutier Galați, în vederea testării cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la canabis.
În conformitate cu prevederile legale în vigoare, persoana în cauză a fost condusă la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Apostol Andrei” din Galați, pentru a i se preleva probe biologice.
Substanțele descoperite au fost ridicate, ambalate, sigilate și trimise spre expertiză la un laborator de specialitate.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deținerea de droguri de risc pentru consum propriu și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, cazul fiind preluat de către specialiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galaţi.
Purtător de cuvânt al S.T.P.F. Galați
Inspector de poliție CARP MĂDĂLINA