Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze la două secţii din municipiul în care locuieşte. Cum a acționat poliția
Un bărbat din Ploieşti a încercat să voteze, duminică, la două secţii din municipiul în care locuieşte. Reprezentanţii celei de-a doua secţii au sesizat Poliţia, care face verificări, deschizând dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din Ploieşti este suspectat că a încercat să voteze de două ori la primul tur al alegerilor prezidenţiale. A doua oară, reprezentanţii secţiei de votare i-au anunţat pe poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie nr. 3 Ploieşti cu privire la faptul că, în momentul în care au scanat cartea de identitate a bărbatului, aplicaţia informatică a arătat că documentul fusese deja scanat.
”În baza sesizării, a fost constituită echipă operativă pentru verificarea aspectelor sesizate. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat faptul că un bărbat de 54 de ani, din municipiul Ploieşti, şi-ar fi exercitat dreptul de vot la o secţie de votare din municipiul Ploieşti şi ulterior s-ar fi deplasat la o altă secţie de votare tot din municipiu şi ar fi încercat să voteze din nou”, transmit oficialii Poliţiei Prahova.
Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor, în urma sesizării şi a celor constatate fiind deschis dosar penal pentru tentativă de fraudă la vot.