Un bărbat din Constanța și-a bătut și sufocat cu o pernă fosta iubită
Un bărbat din Constanța, în vârstă de 44 de ani, cu antecedente penale, și-a bătut și sufocat cu o pernă fosta iubită. Acesta a fost plasat sub control judiciar.
Deși cunoștea afecțiunile medicale ale femeii, bărbatul a lovit-o cu palma și pumnii și a sufocat-o cu o pernă. În tot acest timp, femeia a leșinat în repetate rânduri. Totul a avut loc în data de 7 iunie, în locuinţa femeii din Constanţa. Potrivit presei locale, individul i-a provocat femeii leziuni cuantificate medico-legal în 15 zile de îngrijiri medicale.
Agresorul a fost plasat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Cercetările nu se opresc aici. Acestea continuă, fiind efectuate de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei municipiului Constanţa.