Un bărbat din Alba Iulia a rămas fără 32.000 de lei. Totul a pornit de la un apel telefonic

de: BZI.ro
20:40, 04 feb. 2024

Caz revoltător în Alba. Un bărbat a rămas fără suma uriașă de 32.000 lei, după ce a fost ținta unei escrocherii. Totul a pornit de la un apel telefonic, iar ceea ce a urmat, l-a lăsat fără cuvinte. Bărbatul a rămas fără bani instant. Iată cum a fost posibil!

Metodele de înșelătorie fac din ce în cel mai multe victime în România, iar hackerii reușesc să le fure banii oamenilor.

Este și cazul unui bărbat din Alba, care a rămas fără bani după ce a răspuns la un apel telefonic. Acesta a trăit șocul vieții lui, când a aflat câți bani a pierdut în doar câteva secunde.

Metoda de înșelăciune care l-a lăsat pe un bărbat din Alba fără 32.000 lei

Polițiștii atrag mereu atenția în ceea ce privește tentativele de înșelăciune, având în vedere efectele pe care le au asupra bugetului oamenilor.

În urmă cu o zi, un bărbat a fost ținta metodei” accidentul”. Mai exact, a primit un apel telefonic din partea unor persoane, care i-au spus că un membru din familie a fost victima unui accident.

Din acest motiv, ar avea nevoie de bani pentru a supraviețui. Bărbatul de 82 de ani nu a stat pe gânduri și a fost de acord să ofere suma de 32.000 lei, având în situația critică, dar neadevărată, în care a fost pus. Ulterior, s-a dovedit a fi doar o metodă de înşelăciune.

” Ieri, 3 februarie 2024, la nivelul Poliţiei Municipiului Alba Iulia a fost semnalată o faptă de înşelăciune, prin metoda ‘Accidentul’, un vârstnic de 82 de ani fiind păgubit cu suma de 32.000 de lei. Bărbatul a fost contactat telefonic de către persoane necunoscute, care, după ce şi-au atribuit diferite calităţi, i-au prezentat situaţii neadevărate şi au susţinut că un membru al familiei acestuia a fost implicat într-un accident rutier”, a transmis IPJ Alba.

Ce trebuie să facă oamenii dacă primesc astfel de apeluri

Pentru a evita pe viitor alte astfel de incidente, polițiștii le-au recomandat oamenilor să anunțe de urgență autoritățile în cazul în care primesc apeluri telefonice dubioase, în care li se spune că o persoană din familie a suferit un accident.

De asemenea, ei nu trebuie să dea bani niciunei persoane necunoscute care le spune același lucru.

” Nu trimiteţi bani prin persoane necunoscute, în speranţa că îi veţi ajuta pe cei dragi şi nu daţi crezare imediat unor ‘poveşti’ anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci sunaţi la Poliţie, pe numărul de urgenţă 112, sau adresaţi-vă, imediat, celei mai apropiate unităţii de Poliţie”, a mai precizat IPJ Alba.