Un bărbat a fost reținut pentru trafic de droguri de risc, mare risc și conducerea unui vehicul cu număr de înmatriculare fals – FOTO, UPDATE

de: Bujor Elena Nicoleta
14:22, 26 ian. 2024

La data de 25 ianuarie 2024, polițiști din Iași au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat pentru trafic de droguri de risc și de mare risc și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.

UPDATE: S-a dispus măsura arestării preventive.

„Astfel, la aceeași dată, acesta ar fi deținut în vederea comercializării, în autoturismul pe care îl conducea, aproximativ 500 de grame de canabis, 21 de comprimate de ecstasy și un gram de fragmente de comprimate, care conțin ca substanță activă MDMA.

De asemenea, în interiorul mașinii au fost descoperite sume de bani, un cântar de mare precizie, precum și bunuri purtând urme de substanță.

Bărbatul a fost depistat în trafic, în județul Iași, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autoturismul pe care îl conducea ar fi avut aplicate plăcuțe cu numărul de înmatriculare aparținând unui alt autoturism.

Astăzi, 26 ianuarie, procurorii au dispus reținerea persoanei cercetate, ulterior fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.

La activități au participat și polițiștii Serviciului Rutier Iași.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, au transmis procurorii ieșeni.