Un bărbat a căzut de la etajul unui bloc după ce a vrut să-și ia pisica de pe pervaz

de: ifrimalex08@gmail.com
16:00, 04 mai 2021

Caz şocant în Suceava! Un bărbat a căzut de la etaj după ce voia să-și ia pisica de pe pervazul geamului. Seara trecută, 4 mai 2021, tânărul care băuse bine, a încercat o operațiune de salvare care a eșuat. Bărbatul care a căzut de la primul etaj al blocului era în stare de ebrietate, potrivit medicilor.

„La data de 3 mai 2021, pe la ora 23.00, Poliția Municipiului Suceava a fost anunțată prin 112 de către Elisabeta P. despre faptul că soțul ei, Vasile P., a căzut pe geam de la etajul I.

În apartamentul din cartierul Obcini din municipiul Suceava se aflau mai multe persoane, soţia lui Vasile P. şi încă o prietenă pe nume Elena C.. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă pentru a vedea care este starea de sănătate a bărbatului.

Cum s-ar fi produs accidentul nefericit al bărbatului

Totul s-ar fi întâmplat atunci când bărbatul şi-a văzut pisica că era pe pervazul de la bucătărie, iar acesta a încercat să o ia.

Vasile P. fiind într-o stare de ebrietate s-a dezechilibrat şi ar fi căzut peste geam. În urma accidenului s-a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

După ce a fost consultat, bărbatul din Suceava potrivit diagnosticului medicilor a suferit un traumatism cranio – cerebral și traumatism toracic.

Un bărbat din Iaşi s-a aruncat de la etajul 4 al blocului

Un bărbat în vârstă de 66 de ani din municipiul Iaşi s-a aruncat de la etajul 4 a unui bloc din Nicolina. Medicii care s-au deplasat la faţa locului nu au reuşit să-i mai salveze viaţa bătrânului. Soţia bărbatului a oferit o declaraţie, spunând că acesta suferea de mai multe boli.

În dimineaţa în care s-a produs tragedia cei doi soţi dormeau când vârstnicul s-a ridicat din pat s-a dus la geam şi a sărit. Nu s-a aflat motivul pentru care bărbatul ar fi recurs la un asemenea gest, în schimb în judeţul Iaşi nu eşti primul caz de suicid.

Tot mai multe persoane se sinucid în judeţul Iaşi

În urmă cu jumătate de an un ieşean în vârstă de 50 de ani a sărit de la etajul 4 unui bloc din apropierea Carrefour Felicia din Iaşi. Cei care au apelat la serviciul unic de urgenţă 112 au fost trecătorii. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie dar şi un echipaj medical. În pofida eforturilor făcute de către medici pentru salvarea bărbatului în cele din urmă acesta a decedat.

„B.C., un bărbat de 50 ani din zona Bularga. S-a aruncat de la etajul 4. La solicitare s-a deplasat un echipaj cu medic de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Iaşi. Leziuni incompatibile cu viaţa”, a declarat prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

Bărbatul ar fi recurs la un astfel de gest deoarece acesta trecuse printr-un divorţ şi cu puţin timp înainte de a sări de la etaj a primit un ordin judecătoresc de evacuare a locuinţei. Bărbatul nu a lăsat nici un bilet de adio că anchetatorii să poată şti cu exactitate ce l-a împins pe bărbat să recurgă la un astfel de gest.