Un avion militar s-a prăbușit peste o clădire rezidențială din Rusia – VIDEO, UPDATE

de: BZI.ro
19:19, 17 oct. 2022

În Eisk, regiunea Krasnodar, un avion s-a prăbușit peste clădiri rezidențiale, potrivit rapoartelor preliminare. O parte a clădirii este cuprinsă de flăcări. Imagini video de la fața locului au fost postate pe rețelele de socializare de către locuitorii din zonă.

UPDATE: 4 persoane au decedat, iar 25 de persoane au fost rănite.

UPDATE: Cel puțin o persoană a murit, iar alți trei sunt în stare critică la spital. Se pare că au fost 2 piloți în avion, dar au reușit să se catapulteze.

Potrivit canalului Telegram Mash, avionul ar fi căzut într-o curte de pe strada Western din Eisk. Două echipaje de ambulanță lucrează la fața locului. Deocamdată nu se pot apropia de bloc – fumul este prea puternic.

De asemenea, se pare că pilotul avionului doborât a reușit să se salveze. 15 apartamente au fost avariate în urma incendiului, care a fost încadrat la gradul patru de dificultate. Până în prezent nu au fost raportate decese sau răniți.

Atac cu zeci de drone-kamikaze asupra Kievului

Ministerul rus al Apărării a anunțat luni că forțele sale au lansat un „atac masiv de înaltă precizie” în Ucraina. Conform sursei citate, au fost vizate ținte militare și obiective ale infrastructurii energetice ucrainene, notează CNN.

„În timpul zilei, forțele armate ruse au continuată să lovească cu arme cu rază lungă de înaltă precizie, lansate din aer și de pe mare asupra facilităților de comandă și control și asupra țintelor din sistemul energetic al Ucrainei. Toate obiectivele vizate au fost atinse”, se spune într-o declarație a ministerului rus.

Atacul cu drone care au lovit clădiri rezidențiale din Kiev a ucis cel puțin trei persoane, potrivit unui oficial ucrainean de rang înalt.

Luni după-amiază, operațiunile de căutare și salvare erau încă în desfășurare în capitala ucraineană.

Kievul și serviciile americane de informații susțin că Rusia a utilizat în ultimele atacuri drone kamikaze furnizate de Iran, versiune pe care Teheranul o contestă categoric.

NATO va livra Ucrainei sute de sisteme de bruiaj împotriva dronelor rusești

În urma ultimelor evoluții din conflict, NATO va livra Ucrainei sute de sisteme de bruiaj împotriva dronelor rusești și iraniene.

Este vorba despre inhibitori care vor putea dezactiva aparatele de zbor fără pilot folosite de Moscova.

Decizia a fost luată săptămâna trecută de miniștrii Apărării din statele aliate și a fost făcută publică de Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg.

În plus, Spania s-a angajat să furnizeze patru lansatoare HAWK, pentru a consolida apărarea aeriană a Ucrainei.