Un avion cu zeci de pasageri s-a prăbuşit: cel puțin 3 persoane au murit. Unde s-a produs tragedia
Aeronava s-a păbușit chiar în momentul în care se pregătea de aterizare pe aeroportul din Bukoba, oraş-port din nord-vestul ţării. Cel puțin trei persoane au murit.
Un avion cu zeci de pasageri s-a prăbuşit: cel puțin 3 persoane au murit
Avionul care s-a prăbușit astăzi în Lacul Victoria din Tanzani aparținea companiei Precision Air.
Accidentul s-a petrecut în timp ce încerca să aterizeze pe un aeroport din Bukoba, a anunțat compania de stat Tanzania Broadcasting Corporation (TBC).
La bordul aeronavei se aflau 49 de persoane. Potrivit serviciilor de urgenţă, aterizarea avionului a fost împiedicată de ploile puternice şi de o ceaţă groasă.
Compania de stat Tanzania Broadcasting Corporation (TBC) a precizat că 15 persoane au fost salvate până în prezent.
Mass-media locale au relatat că circa 49 de persoane erau înscrise pe lista de pasageri.
Aeronava, care plecase din capitala Dar es Salaam, „s-a prăbușit în Lacul Victoria în această dimineaţă din cauza furtunii şi a ploilor abundente”, a relatat TBC.
„Există trei morţi. Operaţiunele de salvare continuă”, au precizat aceste servicii într-un comunicat publicat după prăbuşirea aparatului de zbor de tip ATR 42-500 al companiei private locale Precision Air care a decolat din Dar es Salaam, capitala economică a Tanzaniei.
Pe reţelele de socializare au apărut imaginile cu avionul aproape complet scufundat, doar coada sa de culoare verde şi maro fiind vizibilă deasupra liniei apei.