Un ATV l-a băgat în bucluc pe un ieșean! Individul s-a ales cu o condamnare după ce a fost oprit în trafic! La audieri, bărbatul a recunoscut totul!
Judecătorii l-au pedepsit pe un bărbat, după ce acesta a urcat pe un ATV. Astfel, magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Petru Mitrea la 9 luni de închisoare, cu amânare, pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. La audieri, ieșeanul a recunoscut comiterea faptei
Un ATV l-a băgat în bucluc pe un bărbat din județul Iași! Astfel, individul s-a ales cu o pedeapsă din partea judecătorilor, după ce a fost oprit în trafic! La audieri, bărbatul a recunoscut totul!
Magistrații din cadrul Judecătoriei Hârlău au admis recent acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de procurori cu Petru Mitrea. Instanța a decis condamnarea lui Petru Mitrea la 9 luni de închisoare, cu amânare, pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
„Instanța îl obligă pe inculpat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, activitate care se va desfășura fie în cadrul Primăriei comunei Ceplenița, fie în cadrul altor instituții publice din comuna Ceplenița”, au spus magistrații.
De remarcat este faptul că sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată.
Petru Mitrea, acuzat de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat
Procesul lui Petru Mitrea (43 de ani) a început pe 14 ianuarie 2021. Atunci, procurorii ieșeni au trimis la instanță acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu bărbatul pentru comiterea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
„În fapt, s-a reținut că, pe data de 26 martie 2020, inculpatul a condus pe drumurile publice un ATV neînmatriculat și neînregistrat”, au precizat anchetatorii ieșeni.
Conform acestora, individul a fost tras pe dreapta de un echipaj de Poliție, care a constatat că vehiculul era neînmatriculat. Astfel, a fost întocmit un dosar penal. Individul a fost dus la audieri, unde a recunoscut comiterea faptei.
Ce au spus magistrații ieșeni cu privire la acest caz
La rândul lor, judecătorii au afirmat că, pe parcursul anchetei și al procesului, ieșeanul a înțeles gravitatea faptei sale.
„Instanța apreciază că, în perioada procesului penal, inculpatul a realizat gravitatea faptei săvârșite, iar funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare judiciară a sancțiunii, cu luarea în considerare a persoanei căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării ei la cerințele socio-etice impuse de societate. În acest sens, instanța reține faptul că inculpatul este cunoscut ca persoană care își câștigă existența prin muncă și prezintă perspective de reintegrare socială, putând avea o evoluție comportamentală pozitivă. Prin urmare, instanța apreciază că introducerea acestuia în mediul penitenciar ar fi de natură să îi compromită șansele sale de reinserție socială, fiind de preferat ca acesta să suporte rigorile pedepsei în sânul familiei, pentru a putea fi ajutat să se îndrepte și pentru a se putea implica în activități profesionale.
La aprecierea acestor aspecte, instanța are în vedere că perioada prezentului proces penal a fost de natură să atragă atenția inculpatului asupra gravității faptei săvârșite. În concluzie, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară în cazul de față, dar se impune supravegherea conduitei inculpatului pentru o perioadă determinată. Drept urmare, instanța va dispune amânarea aplicării pedepsei stabilite prin prezenta sentință penală în sarcina inculpatului pe durata unei perioade de 2 ani, ce constituie termen de supraveghere pentru inculpat”, au afirmat judecătorii ieșeni.