Un alt ieșean suspect de infectare cu tulpina Delta este în stare gravă! Patru pacienți sunt internați în Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase din Iași

de: evelina.chitoroaga
02:00, 27 iul. 2021

Medicii ieșeni sunt în alertă! Patru locuri din Secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași sunt ocupate de pacienți infectați cu tulpina Delta. Aceștia sunt în stare gravă. Trei dintre ei sunt confirmați cu noua tulpină, iar cel de-al patrulea este recent internat și se așteaptă rezultatele

Numărul pacienților internați în secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” a ajuns la patru. Toți sunt în stare gravă, iar medicii sunt în alertă, după ce numărul acestora a crescut zilnic. Trei dintre aceștia sunt confirmați cu noua tulpină Delta, iar cel de-al patrulea este recent internat. Medicii au ridicat suspiciunea de infectare cu Delta, i-au recoltat probe și așteaptă rezultatul testelor. Vârstele celor patru pacienți sunt cuprinse între 49 și 71 de ani.

„În prezent, avem în îngrijire în Secția de Terapie Intensivă COVID-19 a Spitalului de Boli Infecțioase patru pacienți, dintre care trei confirmați și unul suspect. Din nefericire, starea lor de sănătate nu este una foarte bună. Pacienții sunt transferați de la Pașcani. Spitalul de Boli Infecțioase «Sfânta Parascheva» este singurul centru de excelență din Moldova pentru diagnosticarea, tratarea și îngrijirea pacienților cu patologie infecto-contagioasă și secvențiere. Aici au fost identificați primii pacienți COVID-19 cu tulpina Delta, diagnosticul fiind confirmat la Institutul Național de Boli Infecțioase «Matei Balș»”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva”, din Iași.

Noi focare de infectare în județul Iași

Ieri, 26 iulie 2021, la nivelul județului Iași au fost raportate două noi focare de infectare. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a precizat că, la Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Nicolae”, din Pașcani, patru persoane sunt infectate cu COVID-19. Dintre acestea, două sunt salariate și două sunt beneficiari. Cel de-al doilea focar a fost confirmat la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani, la Secția de Neurologie, unde trei pacienți au fost identificați ca fiind infectați.

„În cazul centrului de servicii sociale, salariații pozitivi au fost izolați la domiciliu și monitorizați de medicii de familie. Beneficiarii pozitivi au fost izolați și monitorizați în centru. S-a efectuat dezinfecția spațiilor comune. În ceea ce privește focarul de la spital, doi dintre cei trei pacienți au fost externați și izolați la domiciliu sub supravegherea medicilor de familie, iar un pacient a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase Iași, în Secția ATI”, au precizat reprezentanții DSP Iași.

Când au fost descoperite primele cazuri de Delta în Iași

Amintim că, pe 6 iulie 2021, au fost confirmate primele cazuri de infectare cu tulpina Delta în Iași. Până în prezent, în județeul Iași au fost confirmate 11 cazuri de Delta. Medicii ieșeni au anunțat că au intrat în alertă după ce mai multe persoane au fost confirmate pozitiv cu noua tulpină. În total, pe 6 iulie 2021, zece persoane au fost confirmate cu această tulpină. Trei pacienți din județul Iași, care au fost depistați cu noua tulpină, au vârste de 42, 61 și 68 de ani, iar alte șapte persoane erau din județul Bacău. Medicii ieșeni spun că, în câteva luni, cazurile de COVID-19 vor „exploda”, dar spitalele sunt pregătite. Creșterea rapidă a infectărilor ar fi determinată de apariția noilor tulpini ale virusului, care sunt mult mai contagioase. Doctorii îi îndeamnă în continuare pe ieșeni să se imunizeze.

Tulpina Delta a făcut prima victimă la Iași

Marți, 20 iulie 2021, a fost declarat primul deces al unui pacient infectat cu tulpina Delta. Victima a fost o femeie de 90 de ani internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași. Ea a fost internată pe 6 iulie 2021 și s-a numărat printre primele persoane infectate din județ. La internare, acesteia i-au fost recoltate și probe pentru test, ele ajungând la București pe 8 iulie 2021, două zile mai târziu.
Bătrâna a murit pe 12 iulie 2021, iar rezultatele testelor care au confirmat că este infectată cu noua tulpină au ajuns pe 20 iulie 2021. Medicii au ridicat suspiciunea de infectare deoarece fiul său se întorsese din străinătate și prezenta simptome de infectare. Rezultatul acestuia a fost negativ. În prezent, în Spitalul de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași sunt internați alți doi pacienți infectați cu Delta. Aceștia sunt stabili, internați pe sector, sub supravegherea medicilor.