Un afroamerican condamnat la moarte a avut parte de o execuție crudă. Jurnalist american: „Am fost martorul a 14 execuţii. N-am mai văzut niciodată aşa ceva”

de: roxananoris27@gmail.com
16:45, 29 oct. 2021

John Grant, un afroamerican în vârstă de 60 de ani, condamnat în 2000 pentru uciderea unei angajate a penitenciarului, a fost executat joi 28 octombrie 2021 la ora locală 16.21 (vineri, 0.21, ora României).

Execuția a decurs dificil, în urma substanțelor letale injectate, condamnatul a intrat în convulsii de cel puțin 20 de ori și a vomitat de mai multe ori înainte să moară.

Un condamnat din America a murit în chinuri groaznice

Afroamericanul Grant John a fost executat în închisoarea din statul Oklahoma joi 28 octombrie 2021 la ora locală 16.21 (vineri, 0.21, ora României). Acesta a primit condamnat cu moartea prin injecție în anul 2000 pentru o crimă pe care a săvârșit-o cât timp era în închisoare.

În anul 1998, acesta era închis pentru jaf armat, când a atacat-o cu o șurubelniță, ucigând-o, pe o angajată a cantinei penitenciarului unde acesta era închis.

Moartea acestuia a fost dureroasă, stârnind mai multe scandaluri în media privind protocolul pe care l-au urmat angajații închisorii care s-au ocupat de execuția lui Grant. Autoritățile penitenciarului în care era condamnat i-au injectat trei substanțe letale care i-au provocat o suferință atroce.

Martorii execuției au rămas îngroziți de scenele morții lui John Grant

În momentul în care substanțele au fost introduse în corpul condamnatului, acesta a început la scurt timp să aibă reacții ce descopereau durerea prin care trece. Martorii au rămas îngroziți de scenele pe care le vedeau în timp ce Grant murind în chinuri. Conform acestora, John Grant a intrat în convulsii peste 20 de ori și a vomat de mai multe ori.

Un jurnalist martor a declarat faptul că nu deși a participat la mai multe execuții, niciodată nu au fost atât de crude precum ce a afroamericanului de 60 de ani.

„John Grant a început să aibă convulsii la puţin timp după injectarea primului produs
Am fost martorul a 14 execuţii. N-am mai văzut niciodată aşa ceva”, a declarat jurnalistul Sean Murpfy, de la agenţia americană de presă The Associated Press (AP).

Media acuză statul Oklahoma pentru felul în care decurg execuțiile

Acest caz a stârnit un val de reacție din partea mediei, curgând acuzații atât la adresa statul Oklahoma cât și a autorităților din închisoare în care a avut loc execuția.

”Oklahoma şi-a sabotat ultimele trei tentative de execuţie înainte de pauza de şase ani, dar se pare că n-a învăţat nimic din această experienţă”, a declarat Robert Dunham, conducătorul Centrului de informare despre pedeapsa cu moartea (DPIC).

”A treia oară la rând, protocolul execuţiei Oklahomei nu a funcţionat în mod corect”, a spus Dale Baich, avocatul lui John Grant.

Oficialii penitenciarului se apără afirmând că protocolul a fost respectat

În pline acuzații la adresa penitenciarului, oficialii nu au întârziat să iasă în față pentru a se apăra, declarând faptul că, protocolul a fost respectat și execuția a decurs fără complicații.

”Execuţia deţinutului Grant a fost efectuată cu respectarea protocoalelor serviciilor corecţionale din Oklahoma şi fără complicaţii”, a afirmat Justin Wolf, directorul de comunicare al serviciilor penitenciare.

Mai mult decât atât, cu câteva zile înainte de execuție, serviciile penitenciare au anunţat că în cazul execuției ce va urma, protocolul este ”uman şi efcient”.

Cu toate astea, avocatul Dale Baich a declarat că sunt ridicate întrebări referitoare la durerile pe care le-a suportat bărbatul, cauzate de substanțele injectate. Acesta amintește că în Constituția americană este menționat faptul că este interzisă aplicarea de ”pedepse crude şi neobişnuite”.

O Curte de Apel i-a dat dreptate lui Grant și a cerut anularea pedepsei capitale

De-a lungul timpului, John Grant a avut mai multe tentative de a ataca decizia condamnării capitale, iar miercuri, 27 octombrie, o Curte de Apel i-a dat dreptate, cerând anularea pedepsei. Cu toate astea, autoritățile din statul Oklahoma au făcut imediat sesizare la Curtea Supremă a Statelor Unite, cerând anularea hotărârii Curții de Apel.

Ulterior, aceștia au primit undă verde de a continua protocolul execuției în cazul afroamericanului în vârstă de 60 de ani.

Protocolul folosit în execuții a fost contestat de mai multe ori

În ceea ce privește protocolul folosit în execuții, acesta conține o combinație dintre un sedativ – midazolam – şi un anestezic, ce are rolul de a împiedica durerea. După ce au fost introduse aceste substanțe, se injectează clorura de potasiu în cantitatea letală aprobată.

Această schemă a fost folosit de-a lungul mai multor execuții, însă toate s-au terminat în chinuri groaznice pentru condamnați. În anul 2014, în cazul execuției lui Clayton Lockett, acesta murit în dureri groaznice după ce a suferit timp de 43 de minute.

De asemenea, un alt executat în anul 2015, Charles Warner, a început să reacționeze după injectare, strigând că întreg corpul îi arde. Ulterior s-a stabilit că cei care îi administrase injecția că folosiseră substanțe nonconforme.

În urma acestor evenimente, a fost deschisă o anchetă iar autoritățile au acceptat ca pedeapsa capitală să fie suspendată. Această ancheta s-a finalizat în 2020, iar în anul 2021 s-a stabilit execuția lui John Grant.

Statul Oklahoma prevede o altă execuție dintr-un dosar celebru

După execuția lui John Grant, în Oklahoma a stabilit finalizarea unei alt condamnat, Julius Jones, fiind stabilită pe data de 18 noiembrie. Condamnatul, un afroamerican în vârstă de 41 de ani, a fost condamnat în anul 2002 la pedeapsa capitală, după ce a fost acuzat că a omorât un om de afaceri de culoare albă.

Acesta a negat acuzațiile, iar în apărarea lui au sărit mai multe asociații și personalități, pentru a-i susține nevinovăția, precum Kim Kardashian. Dosarul lui Jones stă la baza atât a unui documentar cât și a unui podcast.

Cu toate astea, el a pierdut până în acest moment toate recursurile. În cazul său, Biroul Grațierii din Oklahoma a cerut să fie schimbată sentința de la pedeapsa cu moartea la închisoare pe viață. Până în acest moment totuși, Guvernul a dat nicio decizie clară în dreptul lui Julius Jones.

De asemenea, în America, la începutul anului 2021, o femeie a fost executată, fiind primul caz de acest gen după aproape 70 de ani de la ultima condamnare capitală dată unei femeie.

Și un român a fost condamnat la moarte în Malaezia după ce a fost prins făcând trafic de droguri în anul 2012. De atunci, Ionuț Gologan se află în închisoare, în timp ce mai multe autorități dar și membrii familiei lui încearcă să-l scape de sentință și să-l aducă în România.  De asemenea tot pentru trafic de droguri un alt român are probleme cu autoritățile din Cambodgia, fiind condamnat pe viață.