Un adolescent a fost bătut de fostul comandant al IPJ Neamț: „L-am pus pe fugă”

de: Elena Nicoleta BUJOR
14:33, 23 iun. 2020

Un adolescent a fost bătut de fostul comandant al IPJ Neamț. Un băiat, în vârstă de 16 ani, a ajuns la unitatea spitalicească după ce a fost bătut de Aurelian Șoric, fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț.

Un adolescent a fost bătut de fostul comandant al IPJ Neamț

Incidentul a avut loc duminică, 21 iunie 2020, în Piatra-Neamț. Conform unor surse totul ar fi pornit după o ceartă între mai mulți adolescenți, printre care și fiul fostului comandant al IPJ Neamț. Șoric a intervenit și l-a bătut pe unul dintre tineri cu un baston telescopic, după ce între acesta și copilul său a avut loc o discuție în contradictoriu, potrivit polițiștilor. Minorul bătut a ajuns la unitatea medicală și a depus plângere împotriva agresorului.

„A fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Cercetările sub continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț.” – a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.

Ce spune Aurelian Șoric

Fostul comandant al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamț precizează că a fost sunat de către fiul sau care era foarte speriat, menţionându-i să se deplaseze de urgenţă. Șoric a declarat că a plecat de urgență și l-a găsit pe băiatul său alături de un tânăr care era căzut. Tânărul a luat-o la fugă când l-a văzut pe fostul comandant.

”Duminică seara, la ora 19.22, eram acasă și am văzut un apel pierdut de la băiatul meu. L-am sunat și vorbea foarte încet, era foarte speriat, mi-a spus să vin de urgență, că l-au înconjurat câțiva băieți. Mi-a spus că dacă nu vin foarte repede ”este posibil să iau bătaie și să mă taie!”. Vă dați seama că am plecat imediat, nici nu știu exact cum am ajuns în mașină, am ajuns în cel mai scurt timp acolo. L-am găsit pe băiat alături de un tânăr care era căzut, probabil s-a speriat când m-a văzut, s-a dezechilibrat și a căzut, cert este că l-am pus pe fugă, după care l-am luat pe băiat și am plecat. Totul s-a întâmplat foarte repede, nu cred că a durat totul mai mult de două minute!”, a declarat Aurelian Șoric.

Un polițist a fost condamnat la închisoare

Un polițist a fost condamnat la închisoare, după ce a bătut un parcagiu. Polițistul care a bătut un bărbat, în sediul Secției 17 de Poliție București, a fost condamnat la zece luni de închisoare cu suspendare.

APADOR-CH face cunoscută o premieră din justiția din România. Nu mai pușin de zece luni de închisoare cu suspendare a primit un polițist care a bătut un bărbat în sediul Secției 17 de Poliție București. Omul legii trebuie să plătească 10.000 de lei daune morale și i s-a interzis să mai practice meseria. Hotărârea a fost pronunțată în 18 iunie 2020 de Judecătoria sectorului 5 București. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată.

„În general cazurile de agresiuni ale polițiștilor la adresa cetățenilor sunt tergiversate ani de zile și în cele din urmă ajung eventual la CEDO, justiția națională fiind greu de convins că poliția poate să și greșească în exercițiul funcțiunii. Despre o tergiversare lungă de cinci ani a fost vorba și în cazul G. D., un cetățean amendat și apoi bătut în Secția de poliție nr.17, în iarna anului 2015”, amintește APADOR-CH.