Un accident teribil i-a schimbat radical viața! Ea este tânăra care nu se mai recunoaște în propria oglindă: „Am leșinat, apoi am stat în comă, timp de trei zile” – GALERIE FOTO
Mădălina Gvinda din Podu Iloaiei, județul Iași, a suferit un accident teribil în urmă cu doi ani. Tânăra în vârstă de 24 de ani se afla în bucătărie, iar într-o fracțiune de secundă a suferit arsuri grave la nivelul feței, respectiv în zona capilară. De atunci, viața ieșencei s-a schimbat radical, aceasta încercând zi de zi să facă față intervențiilor chirurgicale, atât din punct de vedere financiar, cât și moral
Un accident casnic i-a spulberat toate visele. Mădălina Gvinda a avut parte de șocul vieții sale în urmă cu doi ani. În timp ce prepara o simplă mămăligă, părul și fața i-au luat foc. După ce a leșinat, fata a stat în comă, timp de trei zile, ca mai apoi să deschidă ochii. Deși a depășit acele momente, Mădălina are nevoie de ajutor pentru a merge și mai departe. A suferit cinci operații până acum, însă în scurt timp trebuie să meargă la ședințe de kineto-fizioterapie și laser, costurile fiind foarte mari.
Un accident teribil i-a transformat trecutul într-o amintire plăcută
Mădălina Gvinda visa să ajungă asistentă medicală, dar totul s-a năruit pe 22 iulie 2020. Tânăra care de atunci este într-un război cu propriul chip a suferit arsuri grave în urma unui accident casnic.
„Făceam de mâncare, mai exact mămăligă… M-am aplecat după un prosop și mi-a luat foc părul, deodată. Am leșinat și apoi am stat în comă trei zile. Sora mea sunase la ambulanță, am suferit arsuri până mai jos de gât, aproape de sâni, câteva secunde au fost de ajuns.
De atunci umblu prin spitale, după operații, tratamente. Am terminat postliceala de asistent medical, la FEG, visam să lucrez ca asistentă, încă sper că se va întâmpla, dar acum nu pot munci nicăieri… Am trecut și trec prin momente grele, nu îmi explic nici acum cum mi s-a întâmplat, nu doresc nimănui așa ceva”, a declarat Mădălina Gvinda pentru reporterii BZI.
În plus, Mădălina Gvinda a fost rănită de oameni din cauza aspectului fizic.
„Au existat oameni care m-au făcut să mă simt prost, să mă simt altfel decât ei, însă am trecut peste tot, nu am de ales, nici nu îmi mai amintesc ce mi-au zis. Unii medici îmi spuneau că nu o să-mi mai crească părul niciodată, dar totuși mi-a crescut”, a adăugat Mădălina Gvinda.
Are nevoie de ajutorul ieșenilor
În viitorul apropiat, Mădălina Gvinda va trebui să meargă la ședințe de kineto-fizioterapie, dar și laser. Familia tinerei a făcut eforturi pentru a o ajuta să se întrețină și pentru a fi operată, însă cheltuielile sunt din ce în ce mai greu de suportat.
„Până acum am făcut cinci operații. Părinții și sora mă ajută, ne ajutăm toți, eu mai stau și cu copiii surorii, dar cheltuielile sunt mari. Trebuie să fac kineto-fizioterapie, să-mi găsesc și medic, o ședință cu laser costă 400 de euro… Am vorbit cu părintele din sat, care mi-a făcut legătura cu părintele Dan Damaschin.
Din ce am înțeles, este posibil să primesc un mic ajutor, ar fi minunat… Inițial am mers la părinte ca să îmi mai găsesc liniștea, pentru că nu știam ce să mai fac”, a menționat Mădălina Gvinda.
Astfel, părintele Dan Damaschin, alături de familia Mădălinei, face un apel la oamenii cu suflet mare. Toți cei care vor să îi fie alături pot dona, folosind contul RO98BRDE240SV35341892400.