„Am aprobat două legi extrem de importante în Parlament. Cu reducerea TVA-ului pentru lemnele de foc, pentru a compensa din valul acesta năpraznic de scumpiri.
Acest lucru nu se va întâmplă peste noapte și este o recomandare la nivel de UE. Nu este țintită asupra României. Și cu siguranță trebuie să existe o perioada de tranziție, pentru a se găși și a se implementa soluții. Nu va fi un lucru impus României peste noapte.
Cu siguranță trebuie găsite soluții astfel încât și Trangaz și Romgaz să investească (…) în rețele de distribuție de gaz, acolo unde nu există”, a declarat Mariu Budăi pentru Antena 3.
UE ar putea interzice lemnul pentru încălzire. Reacția ministrului Muncii după aflarea veștii că mii de români cu sobe vor fi afectați
Conform Planului Național de Redresare și Reziliență aprobat de UE la Bruxelles, lemnul ar putea fi interzis pentru încălzire. Acest lucru pune în disficultate peste 3,5 milioane de gospodării care se folosesc de acest material pentru a-și asigura căldură.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat faptul că se caută soluții pentru ca Trangaz și Romgaz să investească pentru ca în locurile unde există distribuție de gaz să se poată rezolva acest lucru.
Românii nu vor mai folosi lemnul pentru încălzire
În România, încălzirea va deveni istorie, asta după ce ne-am ne-am angajat să venim cu o soluție cu bază legală privind decarbonizarea sectorului de încălzire și răcire. Acest cadrul legislativ este prevăzut în planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ulterior, această prevedere a primit din partea UE aviz pozitiv.
Astfel că, prin PNRR, România s-a angajat față de UE că o va înlocui dar și că va veni cu o soluție pentru cei a căror încălzire se bazează pe sobă cu lemne. Conform datelor oficiale, peste 3,5 milioane de gospodării ar putea fi afectate de această lege. Acest lucru se va schimba până în semestrul 4 din anul 2023, când se preconizează că va intra în vigoare.
„Reforma va: i) clarifica cadrul de responsabilități între autoritățile centrale și locale pentru administrarea sectorului de încălzire și răcire și va extinde aplicarea Legii guvernanței corporative la operatorii de termoficare centralizată; ii) include o revizuire a legislației de asigurare a sustenabilității și trasabilității biomasei, pentru a preveni orice impact negativ al utilizării bioenergiei asupra biodiversității și a pădurilor;
iii) diversifica mixul energetic în încălzire și răcire prin renunțarea la biomasa forestieră (diversify the energy mix in heating and cooling away from forest biomass – în original, n.r.); crește rolul prosumatorilor în producția de energie regenerabilă, inclusiv prin compensare cantitativă”, se prevede în Planul Național pentru Redresare și Reziliență.
Marius Budăi, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a explicat, marți, la Antena 3, când vor fi românii nevoiți să renunțe la încălzirea cu lemne, după ce consilierul BNR a declarat luni seara că UE va interzice această modalitate de furnizare a căldurii.
Ministrul Muncii, despre obligativitate românilor de a renunța la încălzirea pe lemne
Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Marius Budăi, a declarat faptul că, în curând, românii vor fi nevoiți să renunțe la lemne pentru încălzire, asta după ce consilierul Băncii Naționale Române a afirmat luni, 29 noiembrie, faptul că Uniunea Europeană va interzice țării noastre să mai folosească această metode de încălzire.