Ucraina nu confirmă negocierile cu Rusia de miercuri

de: cristian.george
14:24, 02 mart. 2022

Pare să fie o răsturnare de situație în negocierile cu Rusia. Oficialii din Ucraina evită să confirme negocierile din Belarus și că ar putea avea loc o a doua rundă. Asta în condiţiile în care prima rundă a fost sortită eșecului, iar înaintea primei runde președintele Volodimir Zelenski a fost reticient în faptul că s-ar putea ajunge la o concluzie finală.

Vă aducem aminte faptul că în aceste momente există un asediu asupra principalelor orașe din Ucraina. Rusia atacă pe toate fronturile în ceea ce este numit la nivel internațional o invazie. Această invazie a atras atenția internațională, iar mai multe state au aplicat deja sancțiuni uriașe împotriva Rusiei dar și împotriva personală a lui Vladimir Putin.

Ucraina nu confirmă negocierile cu Rusia

În contextul în care se anunțate noi runde de negocieri cu Rusia, oficialii din Ucraina evită să spună clar dacă informațiile sunt concludente. Vorbim despre faptul că ministrul de externe din Ucraina, Dmitro Kuleba nu confirmă oficial data la care ar putea avea loc întâlnirea care urmează să fie la granița Belarusului cu Polonia.

”Momentan nu se ştie când vor avea loc noi negocieri” a explicat ministrul ucrainean.

În replică, tot astăzi, autoritățile de la Kremlin au precizat faptul că întâlnirea va avea loc miercuri, 2 martie 2022 spre seară zilei.

„Astăzi (miercuri – n.r.), în a doua jumătate a zilei, spre seară, delegaţia noastră se va afla la locul (reuniunii), aşteptându-i pe negociatorii ucraineni”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse.

Vă mai aducem aminte faptul că precedentele negocieri dintre Rusia și Ucraina nu au avut niciun deznodământ concret. Nicio tabără nu a ajuns la un consens pentru a înceta războiul din Ucraina. Înaintea primei runde Volodimir Zelenski susținând că nu consideră că ar putea ajunge la încetarea focurilor. Președintele Ucrainei a mai afirmat faptul că a acceptat aceste negocieri pentru ca poporul să nu considere că el se opune păcii.

Rusia sub imperiul sancţiunilor

Pe măsură ce zilele trec, Rusia se află sub imperiul unor sancţiuni extrem de mari. Vă aducem aminte faptul că Mastercard a decis să blocheze tranzacțiile rusești. Aceeași decizie a fost luată şi de Visa. Pe aceeași idee, forțele internaționale au scos mai multe bănci din sistemul SWIFT, acest lucru ducând la o cădere liberă a rublei rusești.

O altă consecință a războiului pornit de Rusia este aceea că pe plan sportiv mai toate echipele rusești au fost excluse din competițiile internaționale. Aceeași soartă au avut-o și dansatorii profesioniști, iar la nivel de cultură, naționala Rusiei a fost eliminată de la Eurovision Song Contest 2022.

În aceste condiţii şi cu o economie mondială care suferă din cauza pandemiei de COVID-19, este de așteptat să apară şi o criză alimentară. Acest lucru s-ar datora că cele două țări, Rusia și Ucraina deţin un procent important pe piața mondială de export al cerealelor. Așadar, faptul că negocierile dintre Rusia și Ucraina ar putea fi amânate ar duce la alte zile de război și alte câteva zeci, poate sute de morți.