Tupeul cuplului Ana-Maria Ciotîr – Bogdan Solcanu! Au blocat licitația pentru extinderea iluminatului public din muncipiu. Acum, Urbioled SRL vrea un alt contract de la Primăria Iași

de: evelina.chitoroaga
02:00, 02 nov. 2020

Primăria Iași vrea să extindă iluminatul public printr-o nouă etapă. Ana-Maria Ciotîr și Bogdan Solcanu, prin societatea Urbioled SRL, vor să câștige contractul. La o procedură anterioară, Urbioled a blocat licitația de extindere a iluminatului organizată de municipalitate. În doi ani, Urbioled a prins contracte cu statul de 2 milioane de euro. Paravan a fost compania Telekom România

Primăria Iași a lansat licitația pentru o nouă etapă de extindere a iluminatului public. La procedura lansată recent, s-a prezentat și societatea Urbioled SRL, controlată de Ana-Maria Ciotîr și Bogdan Solcanu, fiul fostului senator PSD Ion Solcanu. Asta, în condițiile în care Urbioled a blocat altă licitație pentru extinderea iluminatului public organizată de Primăria Iași, miza fiind de 11,4 milioane lei, fără TVA. Comisia de evaluare a stabilit că cea mai bună ofertă aparține societății Elba Com SRL, din Timișoara, reprezentând mai bine de jumătate din estimarea inițială. Urbioled a contestat atribuirea, după ce a pierdut la mustață.

Însă, Curtea de Apel Iași a respins contestația Urbioled, motiv pentru care Primăria Iași a putut să semneze contractul pentru execuția lucrărilor. Modernizarea iluminatului public din Iași se va realiza pe o lungime de 75 de kilometri. Firma câștigătoare trebuie să execute lucrările în termen de 7 luni de la semnarea contractului. Lucrările constau în modernizarea tablourilor, a punctelor de aprindere pentru iluminat (287 bucăți) și echiparea lor cu module de telegestiune, realizarea unui sistem de telegestiune, înlocuirea aparatelor de iluminat existente depășite din punct de vedere fizic și moral cu unele noi, performante, de tip LED, echipate cu module de telegestiune.

Primăria Iași vrea ca firma câștigătoare să se ocupe de cererea de finanțare

În a doua etapă de modernizare, Primăria Iași a scos la licitație serviciile de elaborare D.A.L.I. (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții), audit luminotehnic. Conform contractului, trebuie realizată și cererea de finanțare privind atragerea fondurilor europene. Pe lângă oferta depusă de Urbioled SRL, la procedură s-au mai prezentat Euro-Audit Service SRL (Târgoviște) și Tehno Consulting Solution SRL (București). Edilii au stabilit o prevedere bugetară pentru realizarea documentației de 410.000 lei, fără TVA.

„Municipiul Iași a avut în derulare în perioada martie 2005 – martie 2017 contractul de delegare a gestiunii prin concesionare privind lucrările de reabilitare, modernizare, extindere a rețelelor de iluminat public, precum și activitățile specifice privind întreținerea și menținerea sistemului de iluminat public. În cadrul acestui contract au fost înlocuite un număr de 17.198 de corpuri de iluminat, au fost montați 3.894 de stâlpi și 219,80 km de rețea de alimentare cu energie electrică”, se arată în descrierea situației actuale.

Urbioled a câștigat contracte cu instituțiile publice în cârdășie cu Telekom România

Parcursul Urbioled SRL din ultimii ani este destul de dubios. La începutul anului 2019, Urbioled a câștigat un proiect european în valoare de 5,5 milioane de euro. Proiectul presupunea și achiziția unui sediu. În ecuație apare Telekom România Communications SA. Compania scoate la vânzare prin licitație un spațiu din centrul Iașului, de pe strada Gavriil Musicescu. Prețul de pornire a fost de 800.000 de euro. Ana-Maria Ciotîr a mai pus 25.000 de euro, dar alt participant, persoană fizică, a plusat cu 50.000 de euro. Dar, comisia de licitații a refuzat oferta mai bună, pe motiv că participantul ar fi avut probleme de integritate.

Așadar, Telekom România a ajutat Urbioled să câștige procedura. În această situație a avut de pierdut și Statul Român, care are calitatea de acționar minoritar în compania Telekom. Relația Urbioled-Telekom a devenit vizibilă odată cu organizarea mai multor licitații în țară privind iluminatul public. În 2018, cele două firme erau concurente, dar de fiecare dată câștiga Telekom. Imediat după ce a fost scos la vânzare spațiul din Iași, Urbioled și Telekom au devenit asociați. Firma de telefonie se prezenta ca lider de proiect, dar lucrările erau executate de Urbioled, în calitate de subcontractant. Astfel, din 2019 până în 2020, au câștigat contracte publice în valoare de 2 milioane de euro.