Tulburare obsesiv compulsivă. Manifestările nevrozei și cauzele apariției bolii

Tulburarea obsesiv-compulsivă este cel mai greu de tratat. Din punct de vedere statistic, este diagnosticată doar la 2-3% dintre persoanele din lume, deoarece oamenilor le este rușine să-și recunoască problema chiar și în fața celor dragi. Cu toate acestea, TOC are un impact uriaș asupra calității vieții și poate duce subtil la depresie severă.

Nevroza obsesiv-compulsivă este cea mai dificil de tratat dintre toate tulburările de anxietate cunoscute. Tulburarea obsesiv-compulsivă se manifestă, de obicei, la vârsta de 20-25 de ani. La bărbați, înainte de pubertate, iar la femei, mai aproape de vârsta de 20 de ani. De asemenea, TOC apare uneori la copii și adolescenți.

Tulburare obsesiv-compulsivă. Cum se manifestă sindromul?

Atunci când o persoană suferă de TOC, are gânduri intruzive și acțiuni pe care nu le poate opri. De exemplu,  persoana este bântuită de gânduri legate de amenințarea contaminării propriului corp. Astfel, o persoană se spală pe mâini, iese din baie și simte că este deja murdar.

Ideea de curățenie devine foarte importantă și continuă să se învârtă în capul său ca un disc stricat care nu se oprește și care îl chinuiește pe individ. Trebuie să inventeze tot felul de ritualuri pentru a se liniști.  De exemplu, acesta își spune că dacă mă spăl pe mâini de cinci ori înainte de a ieși, atunci sigur vor fi curate. După cum spun psihoterapeuții, o persoană cu TOC nu se spală pe mâini, ci își spală gândurile.

Cu cât o persoană cu TOC urmează mai mult ritualurile, cu atât mai mult confirmă fobia care stă la baza acestei tulburări. Spălându-se constant pe mâini, persoana confirmă ideea că germenii îl vor ucide dacă nu se spală pe mâini în acest moment.  O persoană cu TOC nu se poate opri,, încercând să țină lumea exterioară sub control. Dacă ceva nu merge bine, el poate experimenta emoții cărora nu le poate face față și începe să inventeze din nou ritualuri.

De ce apare TOC? Motivele biologice și genetice

Există diferite motive biologice, de exemplu, traume la naștere, întârzieri în dezvoltare care provoacă manifestarea tulburării. Motivele genetice și legate de personalitate, precum perfecționismul, preocuparea pentru detalii, reguli, ordine, indecizie, conștiinciozitate excesivă, dorința excesivă de a face lucrurile bine contribuie la accentuarea sindromului.

Cu toate acestea, acești factori nu fac decât să crească probabilitatea apariției TOC, dar nu este vorba de o relație directă cauză-efect. De exemplu, chiar dacă ambii părinți sunt diagnosticați ca fiind schizofrenici, există doar 10% șanse ca și copilul să aibă schizofrenie. Freud a vorbit despre „triada personalității”, pedanterie, avariție și încăpățânare, ca fiind proprietăți ale personalității TOC.

Adepții lui Freud au crezut că întârzierea unui copil în stadiul de dezvoltare anală, dificultăți în a merge la toaletă și fixarea pe stadiul anal, ar putea fi un indiciu al dezvoltării unui individ care dezvoltă TOC. Însă, cercetările moderne nu au testat această teză. Mulți specialiști au observat că părinții unui copil care mai târziu dezvoltă TOC sunt excesiv de exigenți, controlându-l strict pe copil. În astfel de familii, se impune o interdicție asupra emoțiilor, asupra anumitor comportamente.

O tulburare obsesiv compulsivă poate fi influențată și de perfecționismul părinților, când copilului nu i se permite să greșească, când este considerat un dezastru, precum și de mesajele ambivalente. Atunci, când un comportament poate fi lăudat astăzi și certat mâine. Cu toate acestea, acest stil de educație parentală poate provoca diferite tulburări.