Tulburare borderline. Simptome, cauze și tratament

de: BZI.ro
10:33, 21 nov. 2024

Tulburarea borderline este o afecțiune mintală ce are un efect negativ asupra modului în care oamenii se simt în legătură cu ei înșiși și cu ceilalți. Acest lucru îngreunează funcționarea în viața de zi cu zi și, de asemenea, include un tipar de relații instabile și intense, precum și impulsivitate.

Persoanele afectate au o frică puternică de abandon. Chiar dacă își doresc relații iubitoare și durabile, teama de a fi lăsate singure duce adesea la schimbări de dispoziție și furie. De asemenea, se poate ajunge chiar și la autovătămare.

Tulburare borderline. Simptome și cauze

Tulburarea borderline afectează modul în care te simți în legătură cu tine însuți, relaționezi cu ceilalți și te comporți. Simptomele pot include o frică puternică de abandon sau un tipar de relații instabile și intense. Astfel, într-un moment poți să crezi că cineva este perfect, iar brusc să ai impresia că nu îi pasă suficient. Un alt aspect vizează schimbarea obiectivelor și valorilor, precum și perceperea de sine ca fiind rău sau ca și cum nu ai exista. Perioadele de paranoia legată de stres și pierderea contactului cu realitatea pot dura de la câteva minute până la câteva ore.

Comportamentul impulsiv și riscant, cum ar fi jocurile de noroc, condusul agresiv, cheltuielile excesive, abuzul de droguri sau renunțarea bruscă la un loc de muncă bun, este un alt simptom al tulburării borderline. Amenințările de sinucidere sau autovătămare vin adesea ca răspuns la temerile de separare sau respingere. Schimbările de dispoziție pot include perioade de fericire extremă, iritabilitate sau anxietate ori chiar sentimente de rușine. Mai mult, majoritatea persoanelor care au o gândire în alb și negru prezintă, de asemenea, simptome ale acestei afecțiuni.

La fel ca în cazul altor afecțiuni mintale, cauzele tulburării de personalitate borderline nu sunt pe deplin cunoscute. În plus față de factorii de mediu, cum ar fi un istoric de abuz sau neglijare în copilărie, aceasta poate fi legată de genetică. Unele studii efectuate pe gemeni și familii sugerează că tulburările de personalitate pot fi moștenite sau strâns legate de alte afecțiuni mintale în rândul membrilor familiei. De asemenea, unele cercetări au arătat că modificările în anumite zone ale creierului afectează emoțiile, impulsivitatea și agresivitatea.

Cum se tratează afecțiunea

Istoric, tulburarea borderline a fost dificil de tratat. Totuși, cu tratamente mai noi, bazate pe dovezi, multe persoane experimentează simptome mai puține și mai puțin severe, o funcționare îmbunătățită și o calitate a vieții mai bună. Tratamentul eficient necesită timp, răbdare și angajament și poate include psihoterapie medicamente sau ambele.

Când caută ajutor, de obicei, persoanele afectate o fac din cauza unor condiții, precum anxietatea sau depresia, ca urmare a problemelor create de tulburarea lor de personalitate, cum ar fi divorțul sau pierderea relațiilor, nu din cauza tulburării în sine. Un psihiatru, psiholog sau asistent social clinic poate diagnostica afecțiunea printr-un interviu amănunțit și prin discuții despre simptome. Astfel, pun întrebări prin care vor clarifica istoricul medical personal și familial, în special cel al afecțiunilor de sănătate mintală, istoricul profesional anterior și controlul impulsurilor.

Psihoterapia este tratamentul potrivit pentru tulburarea borderline, deoarece scopul este să te ajute să descoperi temerile asociate cu gândurile și comportamentul tău și să înveți să te relaționezi cu ceilalți, fără a aplica gaslightingul. În plus, terapia comportamentală dialectică a fost dezvoltată special pentru persoanele afectate și se concentrează pe acceptarea realității vieții și comportamentelor tale, inclusiv a celor neproductive. De asemenea, terapia cognitiv-comportamentală este un tip de terapie structurată și orientată spre obiective. Medicul tău te ghidează să examinezi îndeaproape gândurile și emoțiile tale, astfel încât să înțelegi cum îți afectează acțiunile. Astfel, poți înlătura gândurile și comportamentele negative și învăța să adopți tipare de gândire și obiceiuri mai sănătoase. Dacă ai tulburare borderline, trebuie să știi că multe persoane afectate se însănătoșesc prin tratament.