Tudor Duma, prietenul lui Vlad Pascu, și cel care îi procura substanțe interzise, cere să fie eliberat

de: Pruna Gabriela
18:40, 25 mart. 2024

Tudor Duma, prietenul lui Vlad Pascu, și cel care îi procura substanțe interzise, cere să fie eliberat pentru că are planuri mari în afara gratiilor. Tânărul ar fi primit o ofertă de angajare și a promis că se va schimba radical, dacă îi va fi aprobată cererea de eliberare.

Tudor Duma are planuri mari de viitor și speră că judecătorii îi vor accepta cererea să fie eliberat.

Tudor Duma cere să fie eliberat

Tânărul care îi procura substanțe interzise lui Vlad Pascu crede că are tot viitorul înainte și vrea să înceapă o viață nouă cu promisiunea că se va schimba radical de acum încolo. Tânărul speră să primească o pedeapsă mai blândă și astfel să ajungă în sânul familiei sale.

Reamintim că Tudor Duma a ajuns în spatele gratiilor după ce a intrat prin efracție, în toiul nopții, în farmacia spitalului Floreasca în căutare de substanțe interzise. Ulterior s-a descoperit că el era cel care îi procura și lui Vlad Pascu stupefiantele.

„Îmi pare foarte rău pentru ce am făcut, eram consumator. Puteam să fiu băgat într-o clinică de dezintoxicare. Din cauza mentalității nu am vrut sa fac asta și îmi pare rău.

Dacă îmi dați o măsura mai blândă, o să respect toate măsurile, nu o să vorbesc cu nicio persoana din dosar și o să pot să îmi petrec timp alături de familia mea”, a declarat Tudor Duma, potrivit Spynews.ro

Tudor Duma a primit o ofertă de angajare

Avocatul tânărului a dezvăluit că cel poreclit Manu a primit o ofertă de angajare, iar acceptarea acesteia l-ar putea ajuta să se integreze în societate.

Acesta a mai declarat că tânărul este dispus să accepte și arestul la domiciliu, în cazul în care nu se va aproba controlul judiciar.

„Are oferta de angajare. Urmează să se angajeze, să se integreze în societate. Până la o decizie finală. Vrea să dea un nou sens vieții sale, să-și continue cursurile de școlarizare. Are o relație mult mai bună cu familia. Dacă considerați că controlul judiciar e prea mult, el va respecta și măsura arestului la domiciliu, va respecta în totalitate toate restricțiile”, a declarat avocatul său, potrivit sursei menționate anterior.