Trucuri pentru rețete de paste ca la restaurant. Se fac rapid și sunt perfecte pentru o cină reconfortantă
Aceste rețete de paste sunt relativ rapid de pregătit, și se bazează în mare parte pe ingrediente pe care majoritatea le au deja în camară, însă nu fac rabat la gust și arome. Ambele rețete ne învață câte o tehnică interesantă pentru a obține paste la fel de gustoase precum cele din marile restaurante.
Rețete de paste. Rigatoni cu vodcă
Poate îți este puțin greu să crezi, dar puțină ceapă, pastă de roșii și smântână pot crea unul dintre cele mai bune sosuri de paste. Încearcă să folosești o pastă de tomate cât mai concentrată, care este mai aromată decât cea obișnuită. Pentru 4 porții de paste ai nevoie de sare kosher, 1 ceapă medie, 4 căței de usturoi, aproximativ 113 grame de parmesan, 2 linguri de ulei de măsline extra-virgin, 130 grame de pastă de tomate concentrate, 1/2 linguriță fulgi de chili mărunțiți, 60 ml de vodcă, 3/4 cană smântână pentru gătit, 450 grame de rigatoni, frunze de busuioc proaspăt (pentru servire).
Umple o oală mare pe 3 sferturi cu apă și dă-o în clocot. Adaugă o mână de sare și las-o să fiarbă în timp ce pregătești celelalte ingrediente. Curăță și toacă fin ceapa, și zdrobește ferm 4 căței de usturoi. Încălzește 2 linguri de ulei într-o oală sub presiune la foc mediu. Adaugă ceapa și usturoiul și celeste amestecând încontinuu, până când ceapa începe să se rumenească (aproximativ 5-7 minute). Adaugă pasta de tomate și 1/2 linguriță de fulgi de ardei iute și amestecă până când pasta acoperă uniform ceapa. Continuă să gătești, amestecând des, până când pasta devine roșu închis și începe să se rumenească pe fundul oalei, timp de 5-7 minute. Adaugă vodca, amestecă bine, iar apoi redu temperatura la minim.
Ia aproximativ 1/4 de cană de apă clocotită din oală, și adaugă în aceasta 3/4 de cană de smântână. Adaugă încet acest amestec în oală, amestecând constant, până când se formează un sos cremos, și oprește focul. Adaugă rigatoni în oala cu apă clocotită sărată și gătește conform instrucțiunilor de pe ambalaj, până când sunt al dente. Cu aproximativ un minut înainte de a se termina timpul de gătire, ia aproximativ aproximativ o cană din apa în care au fiert pastele. Încălzește oala sub presiune la foc mic, și transferă rigatoni în aceasta. Adaugă 1/2 din cantitatea de apa de la paste în oală și amestecă pentru a încorpora, apoi adaugă treptat jumătate din parmezan, amestecând constant pentru a se topi. Ar trebui să obții un sos neted și lucios care acoperă fiecare bucată de paste. Asezonează cu sare și adaugă încă puțin din apa de la paste dacă este necesar, pentru a subția sosul. Pune pastele în farfurii și presară deasupra restul de parmezan. Stropește cu puțin ulei de măsline și ornează cu frunze de busuioc deasupra.
Pasta al limone
Pastele cu lămâie abundă de brânză, dar au un gust acidulat luminos datorită sucului proaspăt și a cojii de lămâie. Această rețetă de paste cremoase cu lămâie se bazează pe puterea emulsiei, și cere puțină răbdare. Va trebui să încorporezi câte o lingură de unt în cremă, amestecând până se topește și se omogenizează cu sosul de lămâie, înainte de a adăuga următoarele ingrediente. Procedează la fel și cu parmezanul. Adaugă-l încet, permițând fiecărei fâșii subțiri să se topească în jurul pastelor pentru a le înveli pe toate părțile. Rezervă puțin din apa în care au fiert pastele pentru a da consistență sosului (și pentru a-l subția, dacă este necesar). În cele din urmă, nu fi zgârcit cu sarea și gustă pe măsură ce gătești. Acest preparat va necesita probabil mai multă condimentare decât crezi pentru a obține un echilibru perfect.
Pentru 4 porții este nevoie de 1 lămâie, 340 grame de spaghete sau alte paste lungi, sare kosher, 3/4 cană de smântână pentru gătit, 6 linguri de unt nesărat, 85 grame de parmezan ras fin și piper proaspăt măcinat.
Cu ajutorul unui curățător de legume, decupează două fâșii de coajă de lămâie lungi de aproximativ 5 centimetri. Taie fiecare bucata în fâșii subțiri pe lungime, și pune-le deoparte pentru servire. Rade fin coaja rămasă într-o oală mare. Taie lămâia în două și stoarce suficient suc pentru a obține 2 linguri, și pune-o deoparte.
Fierbe pastele într-o altă oală mare cu apă, până când sunt al dente. Între timp, adaugă smântâna în oala cu coaja de lămâie și gătește la foc mediu, amestecând des, până când lichidul începe să fiarbă ușor (aproximativ 2 minute). Redu focul la mediu spre mic și încorporează untul câte o lingură pe rând până se topește și sosul este emulsionat. Îndepărtează de pe foc. Chiar înainte ca pastele să fie al dente, scoate o cană și jumătate din apa în care au fiert pastele. Adaugă 3/4 de cană de apă la sos și pune-l la foc mediu. Transferă pastele în oala cu sos, și gătește, amestecând des și adăugând parmezanul puțin câte puțin, până când brânza se topește și sosul devine cremos (aproximativ 3 minute). Dacă sosul pare prea gros, adaugă 1-2 linguri de apă de la paste. Sosurile cu smântână scad foarte repede pe măsură ce se răcesc, așa că este mai bine să fie ușor mai lichide. Amestecă sucul de lămâie, și condimentează cu sare suplimentară, dacă este necesar. Pune pastele în farfurii, condimentează cu piper, apoi presară deasupra fâșiile de coajă de lămâie rezervate. Trucuri pentru rețete de paste ca la restaurant. Se fac rapid și sunt perfecte pentru o cină reconfortantăDeși aceste rețete de paste sunt rapide și ușor de preparat, sunt atât de delicioase încât cel mai probabil vei dori și a doua porție.