Tripofobia, o teamă contemporană. Cum o identificăm?

Fobiile nu mai reprezintă un subiect tabu, putem vorbi despre zeci de tipuri ale acesteia. Cum pe de-o parte cunoaștem persoane care se confruntă cu acest tip de disconfort, se poate să deținem chiar și noi una sau mai multe fobii. Putem fi conștienți de acestea sau nu. În cele ce urmează puteți afla, cel puțin, dacă suferiți de acest tip de fobie.

Ce este tripofobia?

Tripofobia reprezintă teama de găuri tip cluster, multiple. Fobiile au devenit un subiect foarte discutat odată cu internetul. Din momentul în care oamenii au început să își povestească experiențele prin intermediul comunicării online, aceștia au descoperit că împărtășesc frici comune. Fobiile reprezintă o sensibilitate irațională, persistentă și dusă uneori la extrem, stârnită atât de o anumită situație, cât și de anticiparea ei.

Tripofobia, moștenire genetică sau traumă din trecut

Tripofobia este o fobie mai puțin cunoscută, dar destul de răspândită. Cel mai adesea, femeile se confruntă cu ea. Această afecțiune nu este recunoscută oficial de către Asociația Americană de Psihiatrie, astfel că nu o putem găsi în manualul statistic privind tulburările mintale.

Se manifestă prin frica irațională de găuri sau denivelări. Dacă vizualizarea fagurilor sau a bulelor de săpun îți provoacă piele de găină, înseamnă că și tu faci parte din miile de oameni care suferă de tripofobie.

Arnold Wilkins și Jeff Cole s-au ocupat de un studiu pornind de la ideea trifobiei. Aceștia au demonstrat că există o legătură puternică între această fobie și tulburarea depresivă majoră sau anxietatea. Rezultatele lor au mai arătat și că la baza trifobiei nu se află frica, ci dezgustul biologic.

„Colacul de salvare” vine din partea psihologilor 

Cea mai eficientă metodă folosită în tratarea fobiilor, în general, este terapia de expunere. Aceasta se bazează prin schimbarea răspunsului asupra fricii și este folosită în psihoterapie.

Pe lângă această metodă, vă mai puteți trata fobiile cu ajutorul terapiei cognitive comportamentale. Aceasta include folosirea terapiei de expunere în combinație cu alte tehnici care ajută la gestionarea anxietății. Acestea pot porni de la simple practici de yoga până la medicamente și sedative care reduc anxietatea și simptomele de panică.

Treci sau pici la testul tripofobiei?

Priviți imagini ce cuprind elemente din următoarea listă și analizați-vă comportamentul. Dacă simțiti amețeală, greață, transpirații, palpitații sau creșterea ritmului cardiac în momentul în care priviți, înseamnă că tocmai v-ați descoperit o fobie.

Primul contact cu acest tip de fobie poate fi acel moment în care, atunci când eram puști, aterizam cu palmele de asfalt și ni se adunau pietricele pe suprafața pielii. Dacă nu ați trăit astfel de experiențe, puteți face testul și privind imagini.

Puteți căuta pe internet poze cu un fagure de miere, un cap de sămânţă de lotus, ciocolată aerată, ţevile industriale stivuite, coralul roz, bulele care se formează pe clătite ori cele de la sifon, membrana mucoasă a stomacului de vaca, găurile de pe suprafața pielii oamenilor și animalelor – acnee, cicatrici, pori deschiși sau necroze.

Scurtă recapitulare despre cele mai întâlnite frici

Printre cele mai cunoscute fobii se numără cele legate de insecte, de apă sau de înălțimi. Sigur că mai sunt și altele și este important să știm și cum se numesc acestea. Astfel, avem arahnofobia, care reprezintă teama de păianjeni, ofidiofobia (șerpi și reptile), claustrofobia (spații închise), acrofobia (înălțimi), agorafobia (spații deschise), cinofobia (câini), astrafobia (fulgere), tripanofobia (ace/injecții), sociofobia (situații sociale/teama de vorbit în public), pteromeranofobie (zbor), misofobia (bacterii) și necrofobia, teama de cadavre.

Pagina de istorie. Cum am ajuns aici

Termenul s-a format în perioada 2004-2005 iar cele mai multe surse spun că a fost creat de o femeie irlandeză, a cărei identitate a rămas încă necunoscută. Aceasta l-a folosit în acel an printr-o postare în cadrul unui forum web. Firescul s-a produs și astfel, s-a format o comunitate pe o cunoscută platformă de socializare.

Pe site au început să apară videoclipuri și imagini, însoțite de declarații ale membrilor, prin care aceștia și-au manifestat observațiile cu privire la sensibilitatea vizuală. Astfel, subiectul a început să ia amploare încât au fost incluse repetat articole pe Wikipedia, însă acestea erau constant șterse din cauza lipsei de surse de încredere.