Tribunalul București a decis. Mario Iorgulescu, arestat preventiv pentru 30 de zile
Informaţie de ultimă oră în cazul lui Mario Iorgulescu! Joi, 5 martie, Tribunalul Bucureşti a decis ca fiul preşedintelui LPF să fie plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis joi, 5 martie, arestarea preventivă a lui Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui LPF, pentru o perioadă de 30 de zile, în dosarul în care este acuzat de omor şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe. Decizia nu este definitivă.
De altfel, Mario Iorgulescu nu va ajunge după gratii în scurt timp. Procedura pe care oamenii legii trebuie să o urmeze nu este deloc una simplă. După decizia judecătorilor, poliţiştii vor trebui să constate că Mario Iorgulescu nu se află la domiciliul din România. Apoi, va fi înaintată o cerere pentru emiterea unui mandat european de arestare către instanţă, iar ulteior, după ce mandatul va fi emis, autorităţile române vor putea, legal, să solicite celor din Italia reţinerea lui Mario Iorgulescu.
Mario Iorgulescu se află în Italia încă de pe data de 23 septembrie. Fiul lui Gino Iorgulescu a fost dus la o clinică din Peninsulă la data menţionată anterior, dat fiind faptul că şi el a fost rănit în accident. Apoi, a fost externat şi preluat de un institut din Italia. Pe 31 octombrie, Mario Iorgulescu a fost internat la o altă clinică, acolo unde se află şi în prezent.
Vă reamintim că Mario Iorgulescu a provocat un accident cumplit pe 8 septembrie 2019, în urma căruia Dani Vicol, un tânăr de 24 de ani, tată a doi copii, a murit. Fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal conducea cu o viteză de 162 km/h şi nu a oprit la semafor, au constatat oamenii legii.