Două localități din Iași au intrat în scenariul roșu. Ce măsuri trebuie să respecte locuitorii
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași, constituit prin Ordinul nr. 241/17.06.2021 al Prefectului județului Iași, întrunit în ședință extraordinară în data de 20.09.2021;
În temeiul art. 22, lit. b din O.U.G. nr. 21/15.04.2004, privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de urgență, aprobată prin Legea nr. 15/28.02.2005, cu completările și modificările ulterioare, a H.G. nr. 1491/09.09.2004 privind aprobarea Regulamentului cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență;
În conformitate cu Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
În temeiul prevederilor Legii nr. 136 din 18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;
Având în vedere Analiza privind incidența cumulată a cazurilor la 14 zile la nivelul județului Iași prezentată de Direcția de Sănătate Publică Iași;
Având în vedere Hotărârea de Guvern nr. 932/2021, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 septembrie 2021 precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea pandemiei de COVID -19, modificată și completată prin Hotărârea de Guvern nr. 990/2021, emite prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1 Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor și la terase, precum și operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02) unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
Art. 2 Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare și la terasele acestora, precum și operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități de cazare în intervalul orar 5,00-2,00.
Art. 3 Este permisă prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile prevăzute la art. 1, alin 1.
Art. 4 Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 5 Activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori,este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 6 Activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00, în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 7 Activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidența cumulată a cazurilor la 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 6/1000 de locuitori, este permisă în intervalul orar 5,00 – 24,00 fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2
Art. 8 (1) Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), sunt permise cu participarea a cel mult 1.000 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Activitățile de organizare și desfășurare în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale din orașul Târgu Frumos (2,15) și comunele Bivolari (2,22), Cotnari (2,14), Deleni (2,55), Heleșteni (2,30), Mădârjac (2,46), Miroslava (2,56), Todirești (2,06) și Valea Lupului (2,58), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, sunt permise numai cu participarea a cel mult 2.500 de spectatori şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-22.
Art. 9 (1) Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri,) din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), este permisă cu un număr de participanţi de maximum 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive etc) în orașul Târgu Frumos (2,15) și comunele Bivolari (2,22), Cotnari (2,14), Deleni (2,55), Heleșteni (2,30), Mădârjac (2,46), Miroslava (2,56), Todirești (2,06) și Valea Lupului (2,58), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în exterior sau de maximum 100 de persoane în interior cu respectarea normelor de protecţie sanitară. La stabilirea numărului de persoane în exterior şi/sau în interior nu sunt luate în calcul persoanele care au vârsta mai mică de 16 ani.
Art. 10 (1) Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, sunt permise cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună.
(2) Activităţile recreative şi sportive desfăşurate în aer liber din orașul Târgu Frumos (2,15) și comunele Bivolari (2,22), Cotnari (2,14), Deleni (2,55), Heleșteni (2,30), Mădârjac (2,46), Miroslava (2,56), Todirești (2,06) și Valea Lupului (2,58), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, sunt permise cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
Art. 11 (1) Activitatea în baruri, cluburi și discoteci in orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5,00 – 2,00, dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
(2) Activitatea în baruri, cluburi şi discoteci din orașul Târgu Frumos (2,15) și comunele Bivolari (2,22), Cotnari (2,14), Deleni (2,55), Heleșteni (2,30), Mădârjac (2,46), Miroslava (2,56), Todirești (2,06) și Valea Lupului (2,58), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, este permisă în intervalul orar 5,00 – 2,00 fără a depăși 70% din capacitatea maximă a spațiului dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
Art. 12 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activitatea în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 4/1.000 de locuitori cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
(2) Organizarea competițiilor sportive în spaţiile închise sau deschise din orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 13 (1) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
(2) Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de administrare a piscinelor interioare orașul Târgu Frumos (2,15) și comunele Bivolari (2,22), Cotnari (2,14), Deleni (2,55), Heleșteni (2,30), Mădârjac (2,46), Miroslava (2,56), Todirești (2,06) și Valea Lupului (2,58), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 2/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, este permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului.
Art. 14 Organizarea de cursuri de instruire şi workshopuri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior şi de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 15 Organizarea de conferinţe în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătăţii. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art. 16 Organizarea de mitinguri şi demonstraţii, în condiţiile Legii nr. 60/1991 republicată în orașul Hârlău (3,52) și comuna Scobinți (3,02), unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori, este permisă cu un număr de participanţi de maximum 100 de personae. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2, şi cu respectarea următoarelor măsuri:
- a) purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, de către toţi participanţii;
- b) dezinfectarea obligatorie a mâinilor, pentru toate persoanele care sosesc în spaţiul în care se desfăşoară mitingul sau demonstraţia;
- c) menţinerea distanţei fizice de minimum 1 metru între participanţi şi asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp/persoană, acolo unde este posibil;
- d) dezinfectarea mâinilor persoanelor care distribuie eventuale materiale pe perioada desfăşurării mitingului sau a demonstraţiei;
- e) aplicarea regulilor de igienă colectivă şi individuală pentru prevenirea contaminării şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Art. 17 Atestarea vaccinării, testării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se realizează prin intermediul certificatelor digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2021 privind adoptarea unor măsuri pentru punerea în aplicare a cadrului european pentru eliberarea, verificarea şi acceptarea certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID pentru a facilita libera circulaţie pe durata pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 18 (1) Măsurile stabilite la art. 1 – 16 din prezenta hotărâre se aplică pentru o perioadă de 14 zile, respectiv 21.09.2021-04.10.2021, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.
(2) În cazul în care incidenţa cumulată a cazurilor la 14 zile va depăși 3/1000 de locuitori, respectiv 4/1000 de locuitori, se vor stabili măsuri/restricţii suplimentare.
Art. 19 Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor dispuse este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.
Art. 20 Comitetele Locale pentru Situații de Urgență au obligația informării operatorilor economici/instituțiilor care desfășoară activitățile menționate în prezenta hotărâre, despre măsurile adoptate.
Art. 21 Inspectoratul pentru Situații de Urgentă ”Mihail Sturdza” al județului Iași, prin Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, va transmite prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Iași, Consiliului Județean Iași în vederea publicării în Monitorul Oficial al județului Iași precum și autorităților publice locale menționate în prezenta hotărâre.