Trei firme se bat pe un contract de peste 300.000 de lei, cu Poliția Locală Iași. Instituția are nevoie de 3 autoturisme noi
Trei filme din Iași încearcă să câștige contractul de peste 300.000 de lei, cu Poliția Locală. Instituția urmează să analizeze ofertele companiilor și să desemneze câștigătorul
Cei trei ofertanți care se bat pentru contract sunt Casa Auto Valea Lupului, Autonet și Bras. Poliția Locală analizează ofertele primite de la aceste companii și verifică dacă toate documentele sunt în regulă. În următoarele zile, va fi desemnat un câștigător pentru acest contract.
Trei firme se bat pe contractul cu Poliția Locală
Firma cu cea mai avantajoasă ofertă va fi declarată câștigătoare, în cazul în care respectă toate cerințe. Poliția Locală are nevoie să își înnoiască parcul auto de 37 de mașini pe benzină și motorină. Anul trecut, a mai fost încercată o licitație, însă a fost anulată din cauza legii austerității.
„Poliția Locală este subordonată Primăriei Municipiului Iași și are atribuții in domeniul liniștii publice. Achiziția celor trei autoturisme este generată de necesitatea reînnoirii parcului auto al instituției în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024, având ca scop eficientizarea activităților specifice Poliției Locale Iași și întărirea capacității de acțiune a polițiștilor locali”, apare în caietul de sarcini.
Firmele trebuie să respecte indicațiile
Mașinile trebuie să fie hibrid, pe benzină, pentru a respecta normele de poluare. Autoturismele nu trebuie să aibă limitatoare de viteză, dar trebuie să aibă cinci portiere și 4+1 locuri cu banchetă rabatabilă. Culoarea acestora trebuie să fie albă și să aibă închidere centralizată cu telecomandă. În fine, autoturismele trebuie să mai conțină trusa medicală de prim ajutor, triunghi reflectorizant, stingător de incendiu care să fie omologat.
„Furnizare autoturism – 3 buc din care 2 (două) cu dotări speciale conform anexelor la caietul de sarcini şi 1 (una) fără dotări speciale conform specificaţiilor caietului de sarcini. Acestea se achiziţionează în cadrul programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2020-2024 (rablă), conform ghidului de finanţare aprobat prin ordinul Ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor nr. 324/2020- Politia Locală Iaşi beneficiază de o sumă propusă spre finanţare nerambursabilă în valoare de 51.000 lei. Valoarea totală estimată este de 381.000 lei cu TVA , din care 330.000 lei cu tva din bugetul instituției şi 51.000 lei cu TVA finanţare prin programul rabla clasic. Caietul de sarcini face parte integrantă din documentaţia pt. elaborare şi prezentarea ofertei şi constituie ansamblul cerinţelor pe baza cărora se elaborează oferta de către fiecare ofertant. Perioada de garanție pentru autoturismele oferite va fi de minim 24 de luni sau 100.000 km (în funcție de condiția care se îndeplinește prima) pentru funcționarea fără defecțiuni”, mai este arătat în procedură.
Cele trei firme care se bat pe contractul cu Poliția Locală Iași așteaptă decizia instituției în ceea ce privește câștigătorul.