Trei construcții vor fi demolate pentru a face loc Centrului Naţional de Terapie cu Protoni
În ședința ordinară de joi, 25 mai 2022, Consiliul Județean Iași a aprobat trecerea din domeniul public în domeniul privat al judeţului Iaşi a construcțiilor K, L, M, din strada Sărărie nr.177 C, aflate în administrarea Institutului Regional de Oncologie Iaşi, pentru scoaterea lor din funcţiune în vederea demolării. Locul acestora va fi luat de Centrul Naţional de Terapie cu Protoni, centru în care se vor investi peste 70 de milioane de euro.
Membrii Consiliului Județean Iași s-au reunit miercuri, 25 mai 2022, la ora 10.00, în Sala Virgil Săhleanu din cadrul Instituției Prefectului Județului Iași, într-o ședință ordinară. Pe ordinea de zi s-au aflat 23 de proiecte de hotărâre. Toate proiectele au fost aprobate cu unanimitate de voturi.
Trei construcții vor fi demolate
Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Iași, din data de 25 mai 2022, s-a regăsit și Proiectul de Hotărâre privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al judeţului Iaşi a construcțiilor K, L, M, situate în Municipiul Iaşi, strada Sărărie nr.177 C, aflate în administrarea Institutului Regional de Oncologie Iaşi, pentru scoaterea lor din funcţiune în vederea casării (demolării). Clădirea pavilion K are o valoare de inventar de 462.483 lei, clădirea pavilion L având 193.935 lei valoare de inventar, iar clădirea pavilion M 65.061 lei valoare de inventar. Cele 3 construcţii au o suprafaţă totală de 1.073 metri pătraţi şi sunt înscrise în Cartea Funciară 163046.
Aceste construcţii au fost date în administrare către Institutul Regional de Oncologie Iaşi prin Contractul de administrare nr. 5865/19.02.2021 încheiat în baza Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 25/27.01.2021, în vederea construirii Centrului Naţional de Terapie cu Protoni.
Prin cererea nr. 13.486/11 mai 2022, Institutul Regional de Oncologie Iaşi a solicitat Consiliului Județean Iași în vederea construirii Centrului Naţional de Terapie cu Protoni, aprobarea desființării construcţiilor M, L şi K, în justificarea acestei solicitări fiind anexate expertizele tehnice pentru evaluarea stării tehnice a construcțiilor. Din concluziile formulate de expert cu privire la încadrarea clădirilor în clasa de risc I şi II a căror reabilitare nu se justifică în contextul în care amplasamentul este vizat de un nou obiectiv de interes public, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Judeţean Iaşi nr. 25/27.01.2021, se constată încetarea uzului sau interesului public judetean, astfel încât s-a hotărât trecerea în domeniul privat al județului a construcțiilor a căror desființare s-a solicitat.
Circa 70 de milioane de euro vor fi investiți în vederea construirii Centrului Naţional de Terapie cu Protoni
Pe terenul rezultat din demolarea celor 3 construcții se va construi Centrul Naţional de Terapie cu Protoni. Construcţia şi dotările acestui centru vor avea o valoare aproximativă de 70.525.000 euro. La momentul actual, în Europa, există doar 12 centre de protonoterapie. Tratamentul prin radioterapie cu proton este un tratament ţintit, specializat pentru pacienţii oncologici. Acesta nu este un tratament deloc ieftin, ajungând să coste între 18 şi 20 de mii de euro.
Centrul Naţional de Terapie cu Protoni se va învecina cu Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice din Moldova, care îşi are sediul în strada Sărărie, nr. 177 A, din Iași. Acesta este primul centru de screening din zona Moldovei, a fost inaugurat în data de 25 martie 2022, are o suprafaţă construită de 693,50 metri pătraţi, imobilul numărând șase niveluri. Activitatea medicală în cadrul Centrului de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice a debutat în cea de-a doua jumătate a lunii aprilie, pacienții beneficiind de screening pentru prevenirea cancerului de col uterin, de sân, a cancerului colorectal, a cancerului de prostată și a cancerului de piele.
Prin construirea acestui centru s-a dorit să se facă o distincție între bolnavii oncologici și persoanele sănătoase, care se adresează Institutului Regional de Oncologie în vederea realizării unor screening-uri, astfel considerându-se că adresabilitatea va crește.
Institutul Regional de Oncologie Iași se extinde, pe lângă Centrul de Screening și Diagnostic în Boli Oncologice din Moldova, inaugurat în martie 2022, se dorește construirea și a unui Centru Naţional de Terapie cu Protoni, care v-a îmbunătăți calitatea vieții bolnavilor oncologici.