Trei blocuri turn pentru dezvoltatorul imobiliar Ruslan Rotaru! Imobilele sunt în continuarea cartierului Royal Town de pe Aleea Sadoveanu

de: evelina.chitoroaga
04:00, 14 mai 2020

Luna trecută, municipalitatea ieșeană a emis o autorizație de construire a cărui beneficiar este Ruslan Rotaru, cel care a ridicat cartierul de locuințe colective Royal Town, de pe Aleea Sadoveanu. Conform documentului, omul de afaceri va începe construirea a trei imobile cu regimul de înălțime de S+P+11E, pe strada Nicolae Labiș, nr.1. De fapt, blocurile vin în continuarea celor deja existente. Suprafața disponibilă este de aproape 1 hectar. În total, vor fi amenajate 382 apartamente cu una sau două camere. Locurile de parcare vor avea un număr de 322, aproape toate urmând să fie dispuse în subteranul clădirilor.

„Săpăturile de fundare se vor realiza numai în momentul când este asigurată betonarea; se vor realiza lucrări de sistematizare verticală și în plan a amplasamentului; pe parcursul execuției lucrărilor se vor lua măsuri de circulație a mijloacelor de transport și a utilajelor, astfel încât să nu se producă alunecări sau surpări locale, cu obligația de a asigura curățirea roților autovehiculelor și utilajelor ce intră pe drumurile publice; organizarea de șantier și parcarea se va face în incinta proprietății”, se arată în autorizația de construire.

Proiectul a fost înregistrat pe persoană fizică.