Trei adolescente sunt cercetate penal, după ce au bătut o fată în apropierea şcolii -VIDEO

de: BZI.ro
21:40, 13 nov. 2021

Trei adolescente, două în vârstă de 13 ani şi una de 14 ani, sunt cercetate penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce au agresat fizic şi verbal o fată de 13 ani, în apropierea şcolii unde învaţă, la Caransebeş, judeţul Caraş-Severin.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş fac cercetări în acest caz.

”În urma verificărilor efectuate de către poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Caransebeş şi Biroului Siguranţă Şcolară al I.P.J. Caraş-Severin au fost identificate minorele implicate în eveniment, două dintre acestea în vârstă de 13 ani şi cea de-a treia, de 14 ani.

La data de 11 noiembrie a.c., în jurul orei 15.00, minora de 13 ani a fost agresată fizic de celelalte două, pe fondul unor discuţii contradictorii între acestea, evenimentul producându-se în proximitatea unei unităţi şcolare din Caransebeş”, transmite IPJ Caraş-Severin.

În cauză a fost întocmit dosar pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş.

De asemenea, a fost informată conducerea şcolii, situaţia fiind în continuare monitorizată de către poliţişti.