Traseele metropolitane anunțate de AMTPI nu vor fi deschise nici în această primăvară, deși CTP Iași a primit autobuze noi

de: Petronel Ștefan
02:00, 20 feb. 2025
autobuz traseu metropolitan

Președintele AMTPI a anunțat că traseele metropolitane anunțate în urmă cu un an nu vor fi deschise în viitorul apropiat

Asociația Metropolitană de Transport Public Iași (AMTPI) este condusă de către Eduard Boz și operează mijloacele de transport din zona metropolitană a Iașului. Oamenii din zonă așteaptă de mai mult timp deschiderea unor noi trasee, însă vor mai avea de așteptat.

AMTPI nu va deschide noile trasee metropolitane

Inițial, asociația preconiza că vor începe operarea noilor trasee din această primăvară, după ce vor ajunge noile autobuze electrice la CTP Iași. Acestea au început deja să sosească, însă va mai dura până când vor începe cursele spre Bârnova sau Miroslava. Cel mai probabil, acestea vor fi deschise în a doua jumătate a anului 2025.

„Într-adevăr, este, în acest moment, în desfășurare o achiziție pentru achiziționarea a mai multe autobuze electrice, iar până la vară ar trebui să ajungă. Totuși, nu vreau să mai fac promisiuni, nu îmi place să spun ceva de care nu mă pot ține de cuvânt. Pe măsură ce vor ajunge mai multe autobuze, iar alte mijloace de transport vor fi puse la dispoziție, începem procedurile să deschidem noile trasee”, a declarat Eduard Boz, președintele AMTPI.

Cel mai urgent este deschiderea cursei 201 spre Bârnova, unde este nevoie și de un microbuz.

„Prioritatea noastră este deschiderea traseului 201 spre Bârnova, pe care trebuia să îl deschidem de mai mult timp. De asemenea, vrem să mai punem mijloace de transport să acoperim rutele spre Miroslava și Popricani. De asemenea, spre Vișan, autobuzele sunt aglomerate, este necesar să suplimentăm. Este important ca un traseu să fie și sustenabil, deoarece, dacă nu putem ulterior să îl ținem, oamenii vor reveni la mașini și nu am rezolvat nimic”, a mai adăugat Eduard Boz.

CTP Iași nu este pregătită pentru a opera traseele

Chiar dacă se discută de mai mult timp de aceste schimbări, compania de transport din Iași încă nu are la dispoziție vehiculele necesare sau angajații.

„Mai e nevoie și de câteva microbuze pentru anumite trasee, însă așteptăm să fie acceptat acum și bugetul la primărie, deoarece cei de la CTP Iași nu au suficienți bani pentru a face achiziția. Este dificil să deschidem în această perioadă toate traseele pe care le avem în plan. Până nu avem mijloacele de transport și angajații disponibili, nu facem nimic, deci, în acest sens, va trebui să mai așteptăm”, a încheiat președintele AMTPI.

În prezent sunt 10 trasee metropolitane indisponibile: 201 din Casa Sindicatelor – Bârnova – sat Todirel, 204 din sat Vișan – Str. Sf. Ilie – Str. Eroilor, 205 din Sat Bârnova – Str. Sf. Maria – Str. Trăian Vuia – intersecție cu str. Sf. Ap. Petru – Pietrărie, 402 din Tătărași Sud – Strada Aeroportului – Sat Valea Lungă, 504 din Metro-Brătuleni (Parc Industrial) – Vorovești – Bratuleni – Valea Ursului, 506 din Tehnopolis – Horpaz – Str. Principală – Str. Bisericii – Dancaș – Str. Principală, 507 din Bis. „Înălțarea Domnului” – Valea Adâncă – Balciu – Bis. „Înălțarea Domnului”, 508 din Metro – Uricani, 602 din Tg. Cucu – C.A. Rosetti – Cârlig – Cuza Vodă, 603 din Popricani – Tipilești.

Traseele metropolitane anunțate de AMPTI au fost amânate din nou, până la o dată nedefinită.