Transport CTP Iași în Zona Metropolitană! Iată care sunt traseele începând cu 1 ianuarie 2023

de: Adnana Gafton
02:00, 18 oct. 2022

De la 1 ianuarie 2023, se va implementa transport CTP Iași în Zona Metropolitană. În comuna Miroslava, mijloacele de transport în comun vor circula pe VI trasee. CTP Iași împreună cu Asociația Metropolitană de Transport Public și unitățile administrativ-teritoriale implicate vor stabili până la sfârșitul anului 2022  traseele pe care se va circula începând de la 1 ianuarie 2023

De la 1 ianuarie 2023, comunele Aroneanu, Holboca, Bârnova, Ciurea, Popricani, Rediu, Tomești și Valea Lupului vor beneficia de mijloace de transport în comun oferite de CTP Iași. Mai multe rute sunt puse la punct pentru a deservi locuitorilor din Zona Metropolitană acces rapid în Municipiul Iași. În total se vor folosi 21 de autobuze și 10 minibusuri. Acolo unde străzile sunt înguste, iar accesul autobuzelor este dificil se vor folosi minibusuri.

Prețul biletului ar putea fi în jur de 7 lei

Transport CTP în Zona Metropolitană începând cu 1 ianuarie 2023

În comuna Miroslava Transportul CTP se va desfășura pe VI trasee

Traseele mijloacelor de transport vor fi definitivate până la sfârșitul anului 2022. Compania de Transport Public (CTP) Iași împreună cu Asociația Metropolitană de Transport Public și unitățile administrativ-teritoriale implicate în acest proiect vor definitiva schema traseelor practicate de la 1 ianuarie 2023.

Pentru comuna Ciurea a fost luat în calcul un traseu pe ruta Podu Roș-Tehnopolis-Dumbrava-Santa – retur. Pentru comuna Holboca au fost identificate două rute. Este vorba despre traseul Tătărași Sud-Rond Dancu-Primăria Holboca-Rusenii Vechi-Rusenii Noi – retur și ruta Tătărași Sud-strada Aeroportului-sat Valea Lungă– retur. Pentru comuna Miroslava a fost identificat un traseu pe ruta Podu Roș-Sun City-Miroslava-Vorovești – retur.

Pentru comuna Popricani au fost luate în calcul două rute. Prima ține de traseul Tg. Cucu-Bd. C.A. Rosetti-Cârlig-Vânători-Popricani, iar a doua rută este cea de pe traseul rond Agronomie-Șos. Ștefan cel Mare și Sfânt-Cârlig-Vânători-Popricani. Pentru comuna Rediu se iau în calcul două trasee. Primul este traseul Rond Copou-Breazu-Horlești – retur, iar al doilea este pe ruta rond Păcurari-Primăria Rediu – retur.

În comuna Tomești se va circula pe traseul rond Țuțora-Tomești-Goruni-Chicerea – retur. O propunere ține de ruta capăt Tomești-sat Țuțora. Pentru comuna Valea Lupului a fost propus traseul Păcurari-Valea Lupului- retur.

Prețul biletului ar putea fi în jur de 7 lei. Persoanele ce vor folosi aceste trasee nu vor mai trebui să schimbe mijlocul de transport în comun pentru a ajunge în Iași.

CTP va folosi 21 de autobuze și 10 minibusuri

Transportul pe ruta Miroslava – municipiul Iași se desfășoară pe VI trasee

Toate rutele vor fi gestionate de CTP Iași

În prezent, CTP realizează curse spre Miroslava pe traseul 23, până la primăria din localitate. De la 1 ianuarie 2023, CTP va lansa mai multe trasee de legătură cu municipiul Iași. Localitățile Vorovești, Ciurbești, Brătuleni (prin parcul industrial), Uricani, Horpaz, Dancaș, Proselnici, Balciu, Cornești și Valea Adâncă vor beneficia de mijloace de transport în comun ce vor face legătura în permanență cu orașul Iași.

În total vor fi VI trasee, după cum urmează. Traseul I – Metro – Brătuleni (parc Industrial) – Brătuleni (sat)- Vorovești – Valea Ursului – Uricani – zona de întoarcere Metro. Traseul II – Iași (Tehnopolis) – Horpaz – str. Principală – Str. Unirii – Str. Nouă – Ciurbești – str. Principală și retur. Traseul III – Iași (Tehnopolis) – Horpaz – str. Principală – str. Bisericii – Dancaș – str. Principală și retur. Traseul IV – Iași (Tehnopolis) – Valea Adâncă – str. Principală – 5 drumuri- str. Livezilor – Balciu -str. Dealu Nucului – str. Biserica Sfântul Nicolae – str. Viei – Valea Adâncă – str. Pepinierei – Iași (Tehnopolis). Traseul V – Iași – Podu Roș – Miroslava – Valea Ursului – Vorovești și retur. Traseul VI – Primăria Miroslava – Cornești – Proselnici și retur.

Rutele de transport CTP Iași în Zona Metropolitană trebuie finalizate cât mai curând pentru a putea fi practicate de la 1 ianuarie 2023.