Traian Băsescu vrea sancţionarea Rusiei: „Ar trebui cel puțin UE să fie de data aceasta cinstită”
Fostul preşedinte al României a transmis faptul că Uniunea Europeană ar trebui să acţioneze cinstit de această dată. Traian Băsescu vrea sancţionarea Rusiei, după ce scopul preşedintelui Vladimir Putin este acela de a ocupa Ucraina până la gurile Dunării.
De asemenea, eurodeputatul Partidului Mişcarea Populară susţine că preşedintele rus a semnat o serie de acte prin care s-a recunoscut independența regiunilor separatiste ucrainene Donețk și Lugansk. Reamintim faptul că liderul de la Kremlin le-a transmis trupelor ruseşti de menţinere a păcii să intre în cele două regiuni. În acest context, gestul Moscovei a fost condamnat de SUA, Kiev şi UE, iar Occidentul ameninţa cu sancţiuni drastice.
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, vrea sancţionarea Rusiei
Traian Băsescu a avut o intervenţie prin care a ţinut să evidenţieze că obiectivul principal al lui Putin este de a consolida autonomia republicilor autonome Donețk și Lugansk şi nu de a invada Ucraina. Europarlamentarul susţine că Uniunea Europeană are interese econimice, că altfel ar fi aplicat sancţiuni severe şi cinstite.
„V-aș aduce aminte că s-au mai impus sancțiuni, după ocuparea Crimeii și sancțiunile au fost împotriva Crimeii, nu împotriva Rusiei. N-aș vrea să asistăm și acum la o decizie europeană de a se impune sancțiuni împotriva Donețkului și Luganskului, ci împotriva Rusiei”, a transmis Traian Băsescu.
În altă ordine de idei, Băsescu crede de cuviinţă că prioritatea principală a preşedintelui Putin este de a găsi soluţii pentru a rezolva problema cu Ucraina. Chiar dacă se va recunoaşte independenta celor două regiuni separatiste, nu se va remedia situaţia.
„Obiectivul lui Putin este să ajungă să lege terestru Crimeea, ceea ce înseamnă că va avea în continuare în vedere proiectul Novorossiya, pe care strategii ruși îl au în vedere, acest proiect vizând extinderea ocupării Ucrainei până la gurile Dunării”, a mai menţionat eurodeputatul PMP.
Traian Băsescu: „Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internațional”
Spre finalul declaraţiei sale, Traian Băsescu afirmă cu vehemenţă că statul rus trebuie sancţionat dus. Doar printr-o serie de sancţiuni cinstite şi severe Rusia va fi oprită. Aceasta trebuie izolată politic, economic şi scoasă din sistemul bancar internaţional.
„Ar trebui cel puțin UE să fie de data aceasta cinstită când vorbește despre sancțiuni împotriva Rusiei. Rusia trebuie scoasă din sistemul bancar internațional, în primul rând, trebuie stopate vânzările de tehnologie către Rusia și să nu mai cumpărăm gaze din Rusia. Sunt câteva elemente esențiale. Practic, Vladimir Putin își consolidează armata cu bani europeni, banii din gaze”, a conchis fostul preşedinte al României.
Având în vedere faptul că Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a recunoscut independența celor două regiuni separatiste, în aceste momente se pot construi baze militare în Donețk și Lugansk. Iar în Ucraina s-a instaurat panica de teama unui război. După declarațiile de presă făcute de liderul de la Kremlin, SUA a decis să își retragă o parte din personalul diplomatic din Ucraina, stabilind faptul că întregul corp al diplomaților va staţiona în Polonia.
Nu doar Traian Băsescu vrea sancționarea Rusiei, ci și reprezentanții altor state perecum SUA, Ucraina și chiar Uniunea Europeană.