Traian Băsescu, despre zvonurile privind retragerea din cursa electorală: „Nu au suficientă inteligență!“
Candidatul PMP la primăria Capitalei, Traian Băsescu, a declarat că zvonurile privind retragerea din cursa electorală sunt niște minciuni lansate de PNL.
Zvonul privind retragerea fostului președinte al României din cursa pentru Primăria Capitalei a fost lansat zilele acestea, principalul favorit al unui astfel de gest urmând a fi Nicușor Dan.
”Politicieni de teapa celor care susțin așa ceva nu vor supraviețui decât prin minciună”, a spus Traian Băsescu.
Traian Băsescu, despre zvonurile privind retragerea din cursa electorală: „Ei nu au suficientă inteligență să poată produce idei politice“
Zvonurile au fost alimentate în special de către cei de la PNL, fapt demascat și de Traian Băsescu.
„Ei nu au suficientă inteligență să poată produce idei politice și atunci ca și șeful lor Ludovic Orban, răspândesc aceleași zvonuri mincinoase“, adaugă Traian Băsescu.
Altfel, Traian Băsescu a transmis că a intrat în cursa pentru Capitală pentru că el are o datorie neplătită din 2004, atunci când a renunțat la funcția de primar pentru a merge la Cotroceni.
„Au făcut o mare greșeală! Au mizat pe lașitatea mea, nu sunt un om care să fugă de provocări. V-am mai spus: uitați-vă la mine, nu am nicio zgârietură pe spate, am numai pe față. Mă gândesc să maximizăm șansele PMP la alegerile locale și eu consider că am rămas cu o datorie față de bucureșteni, asta pentru că am plecat la Cotroceni în 2004. Nu vreau să-mi închei cariera politică cu datorii“, a declarat Traian Băsescu.
„PNL-USR-PLUS vor să facă o cacealma politică!“
Europarlamentarul PMP susține că partidul său propune candidați cunoscuți la alegerile locale din Capitală, în timp ce PNL-USR-PLUS încearcă o cacealma politică.
„Mă uit la PMP, care vine cu candidați cunoscuți. De la PNL-USR-PLUS, în afară de Clotilde Armand câți candidați cunoașteți. Pur și simplu vor să facă o cacealma politică din aceste alegeri și să-și regleze conturile în interior! Unde-s doamnele de la PNL care sar toată ziua cu gura? Unde-i doamna Gorghiu? De ce nu candidează la un sector al Capitalei, așa cum face senatorul Lucian Iliescu?”, a menționat Traian Băsescu.
Decis să răspundă cu aceeași monedă în cazul în care este atacat
Decis să nu-și atace contracandidații, fostul președinte al României a spus că că nu se va lăsa mai prejos dacă va fi atacat de contracandidații săi.
“A venit timpul să spunem ce-i de făcut, să spunem ce nu s-a făcut știe tot bucureșteanul. Dar ce nu s-a făcut și trebuie făcut, asta trebuie să afle de la fiecare candidat. Vremea campaniilor agresive, cu atac la contracandidați, este depășită. Românii par sătui de dispute!”, a spus Traian Băsescu, într-un interviu pentru Libertatea.
Traian Băsescu arată că nu se va abține sub nicio formă să riposteze, dacă va fi atacat.
”Stați puțin, pentru asta aștept să primesc primul atac și nu aș vrea să fiu în pielea celui care va primi riposta. Nu eu voi fi cel care va iniția atacurile, dar dacă cineva va crede că va putea duce campania atacându-mă, va avea parte de o ripostă corespunzătoare”, a mai spus Băsescu.