Traian Băsescu a primit o nouă lovitură! Ce decizie au luat magistrații
Traian Băsescu a primit o nouă lovitură. Fostul președinte al României va avea de așteptat mult și bine până în momentul în care își va rezolva problemele la Curtea de Apel București. Judecătorii au luat o decizie de-a dreptul neașteptată.
Procesul lui Traian Băsescu a suferit modificări considerabile în această perioadă, după primul termen de prezentare. Fostul președinte va fi nevoit să aștepte mai mult decât ar fi crezut pentru a putea rezolva problema vilei de Protocol în care ar fi trebuit să locuiască.
Procesul lui Traian Băsescu a fost mutat
Fostul șef al statului a deschis un proces la Curtea de Apel București la începutul lunii iunie, cerând anularea definitivă și irevocabilă a notificării prin care s-a dispus evacuarea sa din vila de Protocol. Aceasta era situată pe strada Gogol și i-a servit drept reședință până în momentul în care a fost acuzat de colaborare cu Securitatea.
Curtea de Apel București a anunțat ieri, 7 octombrie 2022, că procesul va fi mutat la Judecătoria Sectorului 1, deoarece este vorba despre o evacuare nicidecum de anularea unui act normativ. Fostul președinte este hotărât să își obțină absolut toate drepturile de care a beneficiat de-a lungul anilor și pe care le-a pierdut în urma unei anchete cu privire la implicarea sa în activitatea Securității.
„Nu mă așteptam la această decizie, mai ales că documentele folosite sunt de la contrainformații militare și nu de la Securitate. E drept, eu la 21 de ani nu am știut că aceste contrainformații militare sunt Securitate.
În ce mă privește este o surpriză mai ales că discutăm de președintele care a condamnat comunismul, a deschis arhivele Securității și a ordonat predarea la CNSAS. E o decizie a unui judecător, nu am decât să urmez calea legală și să o contest la Înalta Curte”, a declarat Traian Băsescu după proces.