Tragic! El este tânărul care a murit în cumplitul accident de aseară. Era medic şi abia se mutase la Iaşi – EXCLUSIV
Tragic! Tânărul care a murit în cumplitul accident de la Podu Iloaiei era medic în judeţul Neamţ, iar de curând se mutase la Iaşi. Din câte se pare ar fi circulat cu viteză când a intrat în coliziune cu o căruţă. În urma impactului tânărul medic a decedat pe loc, la fel şi cei doi cai care trăgeau atelajul. Tânărul medic se numea Ioan C.
Dumnezeu să-l ierte!
Accident mortal la Podu Iloaiei
Vineri seară, 24 martie, a avut loc un accident rutier mortal la ieșirea din Podu Iloaiei, în urma căreia o persoană a decedat.
„La data de 24 martie anul curent, în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au fost sesizați prin apel de urgență 112 cu privire la un accident rutier mortal, ce a avut loc pe DE 583.
Din cercetări a rezultat faptul că între un atelaj hipo și un auto a avut loc o coliziune, ulterior un alt auto fiind acroșat.
Șoferul unuia dintre auto a decedat, iar o alta persoană a fost rănită.
Celălalt șofer și conducătorul atelajului hipo au fost testați alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.