Tragedie la un majorat din România. Un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat mortal

de: Ciocan Simona
19:40, 16 nov. 2024

O petrecere de majorat organizată noaptea trecută într-un local din județul Suceava s-a încheiat tragic, după ce un tânăr de 18 ani a fost înjunghiat mortal. Cine este autorul agresiunii.

Conflict încheiat tragic la un majorat organizat într-o pensiune din Suceava: tânăr de 18 ani înjunghiat mortal

O petrecere de majorat care trebuia să fie un moment de neuitat în viața unor tineri din România s-a transformat, doar într-o clipă, într-un veritabil coșmar și un eveniment care îi va marca pentru totdeauna.

Vineri seara, mai mulți adolescenți s-au strâns la o pensiune aflată în zona orașului Siret, județul Suceava. La un moment dat, între doi tineri, ambii de 18 ani, a izbucnit un conflict.

Lucrurile au escaladat, iar confruntarea s-a soldat cu o tragedie. Din informațiile poliției, aflăm că între cei doi tineri lucrurile s-au încins spontan. Ulterior, în timpul altercației fizice, unul dintre aceștia l-a atacat pe celălalt cu un cuțit, lovindu-l în zona toracică.

Poliția orașului Siret a fost alertată sâmbătă dimineață, în jurul orei 03:15. La fața locului au ajuns și mai mulți medici de pe ambulanță. Tânărul de 18 ani înjunghiat a fost transportat la un spital din apropiere.

Din nefericire, în ciuda eforturilor echipei medicale, tânărul a decedat din cauza rănilor extrem de grave suferite, notează News Bucovina. În urma acestei tragedii fără margini, Poliția a deschis un dosar penal pentru infracțiunea de omor.

Suspectul crimei, celălalt tânăr de 18 ani de la majorat implicat în conflict, a fost reținut de polițiști și dus la audieri. În aceste ore, anchetatorii desfășoară cercetări pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Cazul din Suceava, preluat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava

Din datele furnizate de presa locală aflăm că acest caz extrem de grav a fost preluat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Urmează a fi luate măsuri specifice pentru elucidarea incidentului.

Oamenii legii vor să stabilească motivul altercației și să clarifice dacă agresiunea a fost premeditată sau rezultatul unui impuls de moment în cadrul disputei. Poliția din Suceava continuă investigațiile pentru a aduna toate probele necesare în vederea stabilirii întregii stări de fapt. Tânărul de 18 ani reținut va fi prezentat instanței pentru măsuri preventive.