Tragedie în Tătărași! Un bărbat s-a aruncat de la etajul 6 după o ceartă cu iubita sa – UPDATE
This browser does not support the video element.
În urmă cu puțin timp s-a produs o tragedie la Iași. Un bărbat a căzut de la înălțime, aproximativ etajul 6, în municipiul Iași, zona Grand Elite Residence din Tătărași.
UPDATE 5: A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate.
„La data de 2 decembrie a.c., în jurul orei 14.30, am fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la etajul 8 al unui bloc, din municipiul Iași.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat persoana, stabilindu-se că este vorba de un bărbat în vârstă de 30 de ani.
Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt”, a transmis IPJ Iași.
UPDATE 4: La sosirea echipajului medical, pacientul era conștient, dar agitat psihomotor. Echipa de descarcerare a intervenit pentru eliberarea acestuia prin tăierea structurii metalice, sub analgezie profundă. După intubație și stabilizare, victima a fost transportată la Spitalul „Sf. Spiridon”.
Diagnosticul preliminar include politraumă prin precipitare de la înălțime (etajul 8), cu suspiciune de tentativă autolitică. Leziunile constatate includ o plagă penetrantă la nivelul bazinului, plagă contuză la testicul și coapsa stângă internă, precum și o plagă delabrantă la nivelul gambei posterioare stângi.
Pacientul a fost investigat în UPU și urmează să fie internat în secția de Chirurgie.
„Intervenție terapie intensivă SMURD într-un bloc nou din zona Grand Residence. M.A în vârstă de 30 ani cunoscut cu antecedente de sindrom depresiv a căzut de la etajul 8 al unui bloc situat în cartierul Tătărași cu impact la nivelul unui corp metalic dur cu poartă de intrare la nivelul regiunii fesiere drepte și poartă de iesire la nivelul regiunii iliace drepte, rămas suspendat la ~1m distanță față de sol . La momentul ajungerii echipajului pacientul este găsit conștient, agitat psihomotor iar cu ajutorul echipei de descarcerare se recurge la tăierea lateralelor corpului metalic sub efect de analgezie profundă și imobilizare pe targă metalică urmat de intubație cu inducție rapidă și transport la Spitalul Sfântul Spiridon.
Dg. Politrauma prin precipitare de la înălțime etajul 8 . Obs Tentativa autolitica. Plaga penetrantă de bazin cu poartă de intrare la nivelul regiunii fesiere drepte. Plagă contuză testicol și coapsă internă stânga. Plagă delabranta gamba posterioară stângă Investigații si tratament în UPU- va fi internat la Chirurgie”, a transmis prof. Dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.
UPDATE 3: Tânărul s-ar fi aruncat de la etaj după ce s-a certat cu iubita sa.
UPDATE 2: Echipajul medical se deplasează cu bărbatul în vârstă de aproximativ 30 de ani la spital. Acesta locuia cu concubina sa.
UPDATE: Bărbatul a căzut într-o țeavă de la un gard, care i-a străpuns corpul.
„Victima, conștientă, a fost extrasă dintr-o țeavă și predată echipajului medical sosit la locul solicitării”, a mai precizat sursa citată.
Știre inițială
Nu se cunoaște starea victimei.
Nu se știe cauza producerii incidentului.
„Intervenție de urgență a forțelor și mijloacelor de intervenție ale ISU Iași în urma unui apel prin SNUAU 112, unde un bărbat a căzut de la înălțime, aproximativ etajul 6, în municipiul Iași, zona Grand Elite Residence. La locul solicitării se deplasează ambulanța de terapie intensivă mobilă, cu medic (TIM), o autospecială de intervenție și stingere cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare”, a transmis ISU Iași.