Tragedie după tragedie! Tatăl puștiului mort în accidentul de la Șcheia a fost executat de fiul amantei: „A intrat direct peste noi, am încercat sa-l opresc” (EXCLUSIV) – FOTO/VIDEO
Tragedie după tragedie în comuna ieșeană Heleșteni. Tatăl puștiului mort în accidentul de la Șcheia a fost executat de fiul amantei. Femeia nu-și mai găsește cuvintele
Momente de groază în satul Marginea. Ionel Murariu, tatăl băiețelului de numai 15 ani, care s-a stins în urma cumplitului accident de la Șcheia, și-a dat ultima suflare ieri dimineața, după ce a fost bătut cu bestialitate de către fiul amantei sale. A fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași. Acesta a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral, hematom subdural emisferic acut stâng, comă grad IV. A fost supus la o intervenție chirurgicală, dar nu a rezistat, iar medicii nu au putut să mai facă nimic ca să îl salveze.
Tatăl puștiului mort în accidentul de la Șcheia a fost executat de fiul amantei: „Normal că-mi pare rău”
Viața bate filmul. În noaptea din 4/5 mai 2023, Ionel Murariu a fost găsit pe marginea drumului, într-o baltă de sânge. S-a dat alarma repede în sat. Silviu Sima, un tânăr în vârstă de 19 ani, ce are toată viața înainte, și-a ieșit din minți după ce ar fi fost trimis de către tatăl său, Cornel Sima, în locul unde mama lui stătea de 8 zile.
Acolo a găsit-o împreună cu unchiul ei, Atuloaie Costică, în vârstă de 75 de ani, dar și cu Ionel Murariu, care a venit să bea împreună cu ei o sticlă de vin. A vrut să facă o pomană. Se înțelegeau bine, iar localnicii susțin că aveau o relație. Anca Elena Atuloaie, amanta bărbatului, povestește cu durere în suflet și lacrimi în ochi ce s-a întâmplat în seara menționată.
„Băiatul meu, Silviu, a fost trimis de tatăl lui acolo. Nu avea de unde să știe. A intrat direct peste noi. Am încercat să îl opresc, dar nu am putut. Și-a ieșit din minți. Nu știa ce mai face. M-a mai bătut de multe ori și pe mine. M-a dat la o parte cu forță și a sărit să îl atace pe Ionel. De frică, am fugit. Apoi a rămas Cornel și l-a spălat de sânge pe el, iar Silviu a fugit cât l-au ținut picioarele.
Mi s-a spus că Ionel a ieșit pe picioarele lui din casă, de unde l-a bătut, dar acum nu știu dacă nu cumva a fost dus și lăsat pe marginea satului. Acum, Ionel a murit. Normal că îmi pare rău. Era un bărbat bun. Mă ajuta la treabă și nu făcea scandal. În schimb, Cornel mă bătea mereu, de 22 de ani, n-am plecat de rușine. Ieri, înainte de a merge la poliție, mi-a umflat buza și gâtul concubinul meu. Nici nu am unde să mă duc”, mărturisește Anca Elena Atuloaie.
Cornel Sima: „A murit?! Vai de mine”
Cornel Sima, concubinul femeii care avea o relație cu Ionel Murariu, a fost reținut în discuții și nu a recunoscut că el a fost la locul faptei în acea noapte.
„A murit?! Vai de mine. Eu nu am fost acolo. A venit acasă și mi-a spus că l-a bătut. Nu mi-a zis că l-a omorât. Cum, băiatul meu e acuzat de omor”, precizează Cornel Sima.
Mama lui Cornel Sima locuiește în aceeași casă cu ei și a destăinuit faptul că fiul ei era gelos, pentru că Anca Elena Atuloaie avea o relație cu el.
„Silviu, nepotul meu, m-a ajutat atât de mult. Oamenii ăștia nu s-au gândit la el! Nimeni. Acum el le trage. Ce să mă fac eu, oare”, spune bunica lui Silviu Sima.
Poliția a deschis o anchetă
La fața locului au fost polițiștii care au făcut verificări și au întocmit dosar penal tânărului, Silviu Sima. Cazul a ajuns în atenția anchetatorilor, iar cercetările continuă.
„În dosarul penal nr. 437/P/2023, înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, se efectuează cercetări faţă de suspectul, S.S.M., în vârstă de 18 ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor faţă de victima, M.I., prevăzută de art. 32, alin. (1), raportat la art. 188, alin. (1) din Codul penal.
În fapt, din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în noaptea de 03/04.05.2023, în timp ce persoana vătămată, M.I., se afla în vizită la rudele sale din com. Heleşteni, jud. Iaşi, suspectul, S.S.M., i-a aplicat, cu pumnii şi picioarele, multiple lovituri în zona capului, provocându-i mai multe leziuni, pe fondul unui conflict spontan generat de o presupusă infidelitate a mamei suspectului. În urma agresiunilor fizice exercitate, victima, M.I., a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Clinic de Urgenţe «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi, pentru îngrijiri medicale, unde a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, hematom subdural emisferic acut stâng, comă grad IV, fiind supusă unei intervenţii chirurgicale, cu şanse minime de supravieţuire.
Având în vedere modalitatea şi împrejurările în care se presupune că a fost comisă fapta, suspectul, S.S.M, a fost internat în cadrul Institutului Regional de Psihiatrie «Socola», în vederea efectuării unei expertize medico-legale cu privire la existenţa discernământului acestuia în momentul comiterii faptei cercetate.
Precizăm că în cursul nopţii de 04/05.05.2023 victima, M.I., a decedat la Spitalul Clinic de Urgenţe «Prof. Dr. N. Oblu» Iaşi, urmând ca în cauză să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei. Facem precizarea că luarea unor măsuri procesuale, aşa cum sunt acestea reglementate de Codul de procedură penală, nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, declară prim-procurorul Radu-Cătălin Țocu, purtătorul de cuvânt de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași.
Rămâne de văzut ce vor mai descoperi oamenii legii în cazul bărbatului care a fost executat de fiul amantei, dar și ce pedeapsă va primi vinovatul.