Tragedie după tragedie pentru Cătălin Bordea. Comediantul, împietrit de durere ”Am supradoză de doliu”
Cătălin Bordea este unul cintre cei mai apreciați comedianți de la noi, cu o carieră de succes și un număr impresionant de admiratori care din nefericire trece printr-o tragedie.
Credea că viața lui este roz, având o soție pe care o iubea nespus, job, afaceri și fani, dar totul a căpătat un alt sens în 2023. Atunci, Livia a divorțat de el și s-a cuplat cu cel mai bun prieten al lui, cu Spike.
Tragedie după tragedie pentru Cătălin Bordea
Divorțul și trădarea artistului l-au îngenuncheat pe comediant și a recunoscut că cu greu a trecut peste acea perioadă din viața lui.
Încă se vindecă, însă destinul nu i-a ușurat nicicum viața acum, ci din contră. Recent, Cătălin Bordea a rămas și fară mamă, după ce femeia s-a stins subit din viață, mult prea devreme.
Astfel că acum trăiește o suferință dublă și spune că a ajuns la concluzia că duce pe umeri o supradoză de doliu.
Chiar și așa, însă, nu se poate lăsa pradă durerii și suferinței, căci nu vrea să decadă, dar și pentru că sunt mulți oameni care se bazează pe el.
Bunica și fratele îi sunt aproape, prietenii de asemenea, iar fanii de la evenimente îi dau putere să meargă mai departe și să demonstreze că nu a plecat degeaba de acasă, chiar și cu o asemenea durere în suflet.
Așadar, oricât de mult suferă, oricât de grea i se pare viața lui acum și oricât de mult ar vrea să dea uitării totul prin cea mai ușoară cale, viciile, Cătălin Bordea, consideră că destinul lui a fost o lecție încă de când era mic, astfel că l-a pregătit tot timpul pentru ce-i mai rău.
Cătălin Bordea caută să fie puternic
Ce-i mai rău trăiește acum, dar nu are de ales, decât să fie puternic și să meargă înainte, cu zâmbetul pe buze și cu multă speranță.
„ Am stabilit și cu Cortea că am un fel de supradoză de doliu.
Nici nu am ieșit din doliu de divorț că am dat în doliu de mama. Fac față pentru că nu am de ales. Am o familie care depinde de mine, o bunică și un frate de care sunt mândru. Am prieteni care mă amenință cu dragostea lor. Mai cred în prieteni, nu toți sunt rătăciți. Am o meserie care mă apropie de oameni. Și cumva, m-a pregătit viața de mic. Dacă cedez și mă anesteziez cu vicii sau alte prostii înseamnă că am plecat din Botoșani degeaba.
Sunt oameni care au greutăți mult mai mari și le duc cu demnitate. Merg înainte. Am multe filmări, citesc, alerg, vreau să îmi mai iau o casă, aștept turneele și mă înconjor de oameni faini” , a spus Cătălin Bordea despre tragedia pe care o trăiește, conform Cancan.