Totul despre plecarea medicilor din Iaşi în Republica Moldova. Cadrele SMURD vor lucra săptămâni întregi în spitalele din ţara vecină – FOTO,VIDEO
Zeci de cadre medicale au plecat astăzi de la Iaşi către Republica Moldova pentru a ajuta tara vecină în lupta cu pandemia de COVID-19. Peste Prut sunt circa 3.700 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus, iar câteva zeci de medici se afla printre cei infectaţi. Pentru că şi colegii de peste Prut au nevoie de ajutor, medicii ieşeni nu au mai stat pe gânduri şi au sărit în ajutor.
„În această zi echipa României pleacă de la Iaşi în sprijinul colegilor din Republica Moldova. Este vorba de o echipă mare, formată din medici, asistenţi şi personal care asigură suportul logistic. Echipa este condusă de un ofiţer al Ministerului Afacerilor Interne. Este o echipă din care fac parte ieşeni, Bucureşti, colegi din Oradea, Arad, Alba şi Târgu Mureş. Vor lucra în spitale din Chişinău, Cahul şi Balti şi vor fi repartizaţi în echipe”, a spus Diana Cimpoeșu, şef UPU SMURD Iaşi.
Echipa de la Iaşi are o relaţie specială cu Chişinăul. „Este un moment emoţionant cu atât mai mult cu cât a fost o zi emoţionantă. Pentru noi este o tradiţie să muncim în toată Moldova de pe ambele maluri ale Prutului. Am făcut şi misiuni aeriene din Republica Moldova în aceste zile. Avem misiuni pe care le facem zilnic şi aşa cum am plecat în judetle din Regiunea Nord- Est plecăm şi în Republica Moldova. este o familie mare pe zona UPU SMURD Romania- Moldova. La Suceava am plecat foarte repede şi nu a fost timp de pregătire. Acum ne-am organizat şi am avut posibilitatea să avem mai mulţi colegi”,a mai spus Diana Cimpoeșu.