Totul despre indigestie: Cauze, simptome și tratament
Indigestia (dispepsia) constă în disconfortul apărut în partea superioară a abdomenului. De cele mai multe ori, nu necesită tratament, însă sunt și situații în care medicul recomandă anumite medicamente.
Indigestia nu este o afecțiune în sine, ci constă într-o serie de simptome, care apar după o masă copioasă. Acest disconfort poate fi și simptomul unei alte afecțiuni digestive. Printre cauzele indigestiei se numără: stilul de viață nesănătos, mâncatul excesiv sau prea rapid, consumul de alimente grase sau picante, consumul unei cantități mari de cofeină, de alcool, ciocolată sau băuturi carbogazoase, fumatul, anxietatea, tratamentul cu antibiotice, calmante sau suplimente pe bază de fier.
De asemenea, indigestia poate fi cauzată și de unele afecțiuni digestive, cum sunt: gastrita, ulcerul, calculii biliari, constipația, pancreatita, cancerul la stomac sau ischemia intestinală.
Simptomele indigestiei
Persoanele care se confruntă cu indigestie pot avea următoarele simptome: senzație de sațietate instalată chiar și după consumul unei cantități mici de alimente, senzație de preaplin după masă, disconfort în partea de sus a abdomenului (care poate fi însoțit de durere), arsuri în partea superioară a abdomenului, balonare, greață sau vărsături.
În general, indigestia nu ar trebui să fie îngrijorătoare. Însă, dacă simptomele persistă mai mult de două săptămâni, este necesar să mergi la medic. Solicită ajutor de specialitate dacă te confrunți cu: vărsături repetate, scăderea în greutatea sau pierderea apetitului, dificultăți la înghițire, oboseală sau durere accentuată în zona pieptului.
Indigestie: Tratament și remedii naturiste
Primul pas în vindecarea indigestiei este schimbarea stilului de viață. Acesta presupune evitarea alimentelor care declanșează simptomele (prăjeli sau alimente picante), consumul a cinci mese mici pe zi, în loc de trei mese copioase, reducerea sau aliminarea alcoolului și a cofeinei, evitarea numitor medicamente (aspirină, ibuprofen), controlul stresului și anxietății.
În cazul în care indigestia nu se ameliorează astfel, este necesar tratamentul medicamentos. Acesta constă în administrarea unor medicamente care reduc aciditatea la stomac (inhibitorii de pompă de protoni sau antagoniștii receptorilor H2) sau a unor medicamente care stimulează tranzitul intestinal (medicamentele prokinetice). Dacă vinovată de indigestie este bacteria Helicobacter pylori, medicul vă poate recomanda antibiotice. Iar dacă stresul este cel care cauzează indigestiile, vi se vor oferi antidepresive sau anxiolitice.
Din fericire, pentru tratarea indigestiei există și remedii naturiste, și anume ceaiurile din ghimbir, fenicul și mentă. Ghimbirul este reponsabil de stimularea sucurilor digestive și de accelerarea procesului de digestie. Acesta poate fi consumat ca atare sau sub formă de ceai.
Indigestia poate fi ameliorată și cu ajutorul semințelor de fenicul. Acestea au în componență uleiuri volative, ce reduc senzația de greață și reduc balonarea. Ceaiul din semințe de fenicul se consumă după masă.
Toată lumea știe că menta este de ajutor în tratarea indigestiei. Aceasta are proprietatea de a ameliora crampele abdominale și de a ține la distanță greața. Ceaiul de mentă poate fi băut atât rece, cât și cald, fără să fie îndulcit cu miere sau cu zahăr.