Toți pensionarii vor primi 1.300 de lei în plus la pensie! Decizia a fost luată

de: BZI.ro
15:04, 01 nov. 2024

Ministrul Muncii anunță că până în 2029 toți pensionarii vor primi 1.300 de lei în plus la pensie. Decizia vine în contextul în care se vizează atingerea unor pensii echitabile pentru toți pensionare.

În contextul în care recalcularea pensiilor a nemulțumit milioane de pensionari, Simona Bucura-Oprescu explică faptul că începând de la 1 ianuarie 2025 pensiile vor fi indexate.

Toți pensionarii vor primi 1.300 de lei în plus la pensie! Decizia a fost luată

Pensionarii din România vor avea parte de o creștere semnificativă a pensiilor, în valoare de 1.300 de lei, potrivit ministrului Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, care a precizat și momentul în care se vor face aceste plăți. Anul trecut, ministrul Muncii anunțase o creștere substanțială a pensiilor, începând cu 1 ianuarie, iar începutul acestui an a adus o indexare a veniturilor seniorilor cu 13%.

Astfel, din luna septembrie, aproximativ 4 milioane de pensionari au beneficiat de o creștere medie de 620 de lei la pensii. Totodată, ministrul Bucura-Oprescu a menționat că pensiile vor continua să crească și anul viitor, fiind prevăzută o majorare de încă 8 lei pentru fiecare punct de pensie.

Într-o conferință recentă, ministrul a subliniat că reformele din sistemul public de pensii au generat o creștere medie de 40% a pensiilor în ultimul an, ceea ce contribuie la crearea unui sistem mai echitabil. De asemenea, a estimat că, până în 2029, pensia medie ar putea ajunge la 810 euro, echivalentul a circa 4.000 de lei, iar pensia minimă ar putea crește până la 415 euro.

Această proiecție pe termen lung urmărește să ofere o mai mare stabilitate financiară pensionarilor, aducând o creștere totală de aproximativ 1.300 de lei față de pensia medie actuală, care în luna august era de 2.792 de lei. Ministrul a declarat că această reformă majoră a pensiilor a contribuit la o creștere semnificativă, promovând echitatea și recompensând contributivitatea.

Începând cu 2025 va exista un mod de calcul al pensiilor

Începând cu anul 2025, un nou mod de calcul al pensiilor va include și veniturile obținute în sistemul de acord global, ce reflectă performanțele profesionale ale angajaților. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, a explicat că acest sistem nou va aduce beneficii suplimentare pentru pensionarii care au fost remunerați pe baza realizărilor personale. În acest fel, cei care au fost plătiți în funcție de performanțe vor avea posibilitatea să își majoreze pensiile prin recalculări ce iau în considerare toate veniturile acumulate.

Începând cu 1 ianuarie 2025, pensiile vor fi mărite cu 12%, conform anunțului lui Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii. Aproximativ cinci milioane de pensionari vor beneficia de această indexare, care reprezintă un pas important pentru susținerea nivelului de trai al acestora, în contextul inflației și al costurilor tot mai ridicate ale vieții.

Baciu a explicat că această majorare se va face pe baza ratei inflației din 2023 și va influența valoarea punctului de referință. Datele oficiale vor fi oferite de Institutul Național de Statistică, însă calculele preliminare sugerează o creștere de aproximativ 12% a punctului de pensie și, implicit, a valorii punctului de referință. Așadar, toți pensionarii vor primi 1.300 de lei în plus la pensie.